Joi,
10.10.2024
Ceata
Acum
11°C

VIDEO Cum arată cel mai nou drum inaugurat în România: localnicii îl compară cu Transfăgărășan

VIDEO Cum arată cel mai nou drum inaugurat în România: localnicii îl compară cu Transfăgărășan

În România a fost inaugurat un nou drum spectaculos, despre care localnicii cred că ar putea concura cu Transfăgărășanul sau cu Transalpina - numai că în parametri mai mici. Transluncani este numele lui.

Drumul spectaculos a fost inaugurat recent, în comuna Tomeşti din județul Timiș, în urma unei investiţii de un milion de euro, scrie Mediafax. Transluncani are o lungime de peste cinci kilometri, fiind săpat în munte, iar cel mai înalt punct are 700 de metri.

Transluncani este un drum agricol spectaculos, construit cu bani europeni. Lucrările au fost complexe şi s-au desfăşurat pe parcursul a trei ani, în condiţiile în care aproximativ jumătate din suprafaţa drumului agricol a fost construită în rocă.

transluncani 2

„Drumul a fost realizat în cadrul unui proiect european în valoare de aproape un milion de euro. Drumul agricol Oboare are o lungime de 5,4 kilometri. Pe lângă acest segment de drum asfaltat, în cadrul aceluiaşi proiect, mai avem un segment de drum, Valea Lupului, de 3,5 kilometri, care a fost pietruit. Drumul agricol Oboare deserveşte aproximativ 600 de hectare de teren agricol, plus păşunile din golul alpin, fâneţe şi între 2.000 şi 2.500 de hectare de păduri", a declarat pentru Mediafax, primarul comunei Tomeşti, Costel Medelean.

Potrivit primarului comunei Tomeşti, localnicii au numit noua şosea Transluncani, iar cei care au ajuns să se plimbe pe acest drum spun că îl compară cu Transalpina sau Transfăgărăşanul. „Pe lângă destinaţia agricolă, îndeplineşte şi condiţiile de traseu turistic, dar şi de alternativă la drumul judeţean 684, care leagă judeţul Timiş de judeţul Caraş-Severin (...)”, a mai spus primarul.

Sursa

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 9498

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

2 comentarii

BauBau

Acum 5 ani

Mai nou orice drum cu cateva serpentine este un Transfagarasan?!? Cheile Bicazului de exemplu, este mult peste chestia asta din TM.
Raspunde

Sib

Acum 5 ani

Drum agricol = balegar din plin, carute nesemnalizate noaptea, resturi cazute pe drum, riverani fara permis/beti/cu autovehicule neinmatriculate. Accidente. Nu stiu cine e mai prost, mai-marii UE care au alocat banii fara sa vada unde merg, sau tara asta condusa de politruci analfabeti. Drumul asta era necesar in tara/judetele unde cad copii in latrine si se ineaca, unde nu e canalizare, apa curenta, asfalt, unde nu sunt medici, nu e contraceptie, educatie, unde copiii n-au ce maca si pastoresc animalele jigarite ale familiei toata vara. In locuri unde copiii n-au vazut in viata lor marea, n-au fost intr-o o tabara, n-au rechizite si haine exact soseaua asta lipsea. Rusine!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus