Cele mai zâmbitoare pasionate de biciclete și-au prezentat cochetele creații, la plimbare prin Sibiu. Cu ii deosebite, moștenite de la bunici și străbunici, doamnele și domnișoarele și-au împodobit bicicletele cu levănțică sau flori de sânziene și au pornit la drum.
An de an, tot mai multe fete ies cu bicicletele cochete la plimbare și creează legături strânse cu restul participantelor. Se bucură de o experiență inedită, sunt admirate de pe margine de trecători și se aleg la final și cu o gogosică delicioasă pentru a-i aduna forțele.
„În fiecare an, fetele ne uimesc și sunt tot mai aranjate, cu flori în coș și cu coronițe în cap și bineînțeles în ton cu evenimentul, cu sânziene, cu floarea soarelui, cu cireșe la urechi”, spune Ioana Simen, reprezentantă a proiectului Biciclete Cochete.
Unele aflate la prima participare, altele deja veterane ale evenimentului, sibiencele s-au îmbrăcat cu cele mai frumoase ii, și-au ornat bicicletele cu flori deosebite și au pornit la plimbare prin oraș, cu zâmbetele la purtător.
„Este prima dată când particip la acest eveniment. Am o bicicletă, să zic așa, specifică pentru acest eveniment, coșul este pregătit, iar ia pe care o am are aproximativ 60 de ani”, spune o tânără.„Sunt foarte mândră de ia mea, pentru că este o cămașă a bunicii mele și consider este un atu în plus”, spune o altă sibiancă.

După aproape o oră de pedalat prin oraș, biciclistele cochete au poposit în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului. Aici au fost întâmpinate cu gogoși și apă pentru a-și recăpăta forțele. „A fost foarte solicitant, am pornit de acasă cu gândul să facem mișcare măcar o dată când se ivește această ocazie minunată. Am fost inspirată de fiica mea care adoră bicicleta”, spune o mămică.
Evenimentul își propune să îmbine mișcarea cu tradițiile românești în preajma sărbătorii iei și a Sânzienelor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2472
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Dragan Cristina
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Hermannstädter
Acum 2 ore
Valentino Versace
Acum 2 ore
John