Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Fost doctorand ULBS, candidat pentru șefia Moldovagaz. Printre sarcini: eliminarea schemelor și reducerea tarifelor

Fost doctorand ULBS, candidat pentru șefia Moldovagaz. Printre sarcini: eliminarea schemelor și reducerea tarifelor

După schimbarea guvernării în Republica Moldova, la Chișinău au început să fie înlocuiți nu numai miniștrii, dar și șefii altor instituții importante din diferite domenii. Unul dintre aceste domenii este cel enegetic, recent fiind anunțată candidatura viitorului șef al companiei Moldovagaz, cea mai mare întreprindere din sectorul energetic al Republicii Moldova. Astfel, noul șef ar putea fi un fost doctorand al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, actualmente prim-viceguvernator al regiunii autonome de la sudul Republicii Moldova, UTA Găgăuzia.

Întreprinderea Moldovagaz SA este unic distribuitor al gazelor naturale rusești pe teritoriul Republicii Moldova, fiind controlată în proporție de 50% de Gazprom. Aceasta mai asigură transportul și tranzitul gazelor naturale (inclusiv spre România). Deși la Chișinău se vorbește de mult timp despre asigurarea infrastructurii care să asigure conectarea la rețelele energetice românești, pentru a „scăpa” de dependența față de resursele rusești, lucrurile evoluează încet. Un prim pas a fost făcut în anul 2013 când a început construcția gazoductului Iași-Ungheni, finalizat un an mai târziu. În prezent, se vorbește despre prelungirea acestuia până la Chișinău, însă nimeni nu poate da asigurări clare în privința termenelor de construcție și mai ales în privința alimentării cu gaze naturale produse în România, astfel că Moldovagaz va continua să fie un jucător important pe această piață.

Zilele acestea se vorbește despre un nou șef al Consiliului de administrație al Moldovagaz, după ce în ultimii ani compania a fost criticată pentru că nu a cerut ajustarea tarifelor la gazele naturale. Mai mult chiar, președintele socialist de la Chișinău, Igor Dodon, a spus că a văzut cu ochii lui corespondența cu Gazprom potrivit căreia majorarea va fi de 35 de procente, sugerând că doar prezența la guvernare a socialiștilor ar putea stăvili această creștere dramatică. Atât Moldovagaz, cât și Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică evită subiectul.

Zilele acestea, se vorbește despre numirea unui nou conducător al Moldovagaz. Chiar azi, Igor Dodon a avut o întrevedere de lucru cu ministrul moldovean al Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, și candidatul la funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Moldovagaz S.A, Vadim Ceban.

Vadim Ceban s-a născut în anul 1979, în orașul Cahul și are în spate o importantă activitate economică, atât în domeniul privat, cât și în funcții publice înalte. A studiat la Liceul Teoretic „Orizont” din Ceadîr Lunga, cu predare bilingvă – română și turcă, iar în anul 2002 a obținut diploma de economist la Academia de Studii Economice din Moldova. A avut ulterior o importantă activitate în domeniul public. În prezent activează în Comitetul Executiv al UTA Găgăuzia, în calitate de prim-vicebașcan.

De etnie, Ceban este găgăuz și a reușit să fie unul din funcționarii găgăuzi care aduce echilibru între etniile care conviețuiesc în autonomie. În noiembrie 2004, actualul adjunct al bașcanului Găgăuziei, Vadim Ceban, s-a înscris la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu pentru un doctorat la Facultatea de Științe Economice, studiind la distanță. În anul 2011 acesta a susținut teza de doctor cu tema „Eficienţa pieţelor de capital în economiile emergente”.

„Există informație preventivă despre diferite scheme frauduloase puse în aplicare în sistemul energetic în general, și în stucturile ”Moldovagaz”, în particular, care au impact semnificativ asupra costurilor interne și, implicit, asupra tarifelor la gaze. În acest context, am solicitat întreprinderea acțiunilor imediate de eliminare a schemelor respective, identificarea rezervelor interne de diminuare a costurilor în cadrul acestei întreprinderi strategice pentru țara noastră. Sunt convins că aceste rezerve pot fi identificate, diminuînd astfel presiunea asupra tarifelor pentru consumatorii finali”, a declarat președintele moldovean, Igor Dodon, în cadrul întrevederii cu Ceban și ministrul Economiei.

Compania Moldovagaz, în forma sa actuală, a fost fondată în mai 1999. Gazprom deţine în această companie o cotă de 50%, Chișinăul - 35,33%, iar Tiraspolul - 12,44%.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

3 comentarii

yyy

Acum 4 ani

deci ne laudam cu un politruc "doctorand la distanta" care conduce una din cele mai retrograde regiuni dintr-o tara ea insasi retrograda, bravo ULBS
Raspunde

haterilor

Acum 4 ani

gazu si diamantele, indiferent de unde vin, unde merg, nu sunt @retrograde@
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus