Luni,
18.08.2025
Ploi Scurte
Acum
16°C

În premieră pentru Sibiu, pasionații de Off Road vin cu o propunere pentru șoferii care conduc agresiv

În premieră pentru Sibiu, pasionații de Off Road vin cu o propunere pentru șoferii care conduc agresiv

Sunt numeroase cazuri în care accidentele din Sibiu sunt produse din cauza vitezei. Acești șoferi cunoscuți ca ,,teribiliști” sunt un pericol pentru ceilalți participanți la trafic din cauza faptului că nu realizează cât sunt de dăunătore manevrele riscante pe care le fac. O propunere în acest sens vine din partea iubitorilor de Off Road, ei sunt printre cei care știu cel mai bine cum e să ai parte de multă adrenalină, dar pe care să o consumi cu responsabilitate.

,,M-am gândit la tineretul care are mașini puternice, m-am gândit cum aș putea să îi fac să conștientizeze cât este de periculos și să prevenim accidentele. Putem face un sejur, le pun mașina la dispoziție ca să vadă ce înseamnă pericolul. Dacă ai nevoie de adrenalină o poți exterioriza în afara orașului, consider că în oraș toți ar trebui să fim mai temperați și să conducem cu prudență. Vorbim de secunde, mașinile sunt făcute pentru deplasare, dacă vrei altceva atunci vei vedea că sunt locuri amenajate pentru asta, precum zonele de Off Road, unde toate riscurile pe care ți le asumi se răsfrâng doar asupra ta” – a declarat Horațiu Oltean, sportiv al clubului Transsylvania OffRoad Cluj-Napoca.

WhatsApp Image 2019-07-02 at 18.51.28

Aceștia explică și diferențele dintre mașini, de ce nu te avantajează o mașină normală și cât de mult contează o mașină bine dotată din punct de vedere al siguranței, nu al aspectului: ,,Mașinile pe care le au ei nu le oferă siguranța necesară pentru a acționa sub conducerea impulsurilor, vorbim de centuri omologate, caroserie și multe alte componente ale mașinii. Dacă te gândești la mașinile de Off Road cu care te dai peste cap de câteva ori și nu pățești nimic, în comparație cu cele normale care la cea mai mică atingere se avariază, cred că nu merită riscul”.

,,Adrenalina este ceea ce caracterizează acest sport, de asta cred că tinerii care simt nevoia de a o exterioriza ar trebui să urmeze acest sport ca și mine. Recunosc faptul că și pe mine asta m-a împins să merg pe acest drum”.

În anul 2018 au fost 200 de accidente grave în care 34 de oameni au decedat, iar 193 au fost răniți grav. De la începutul anului 5 persoane și-au pierdut viața în 13 accidente grave, 16 dintre ei fiind răniți. În urma acestor statistici ale IPJ Sibiu, reprezentanții Off Road-ului din Sibiu s-au gândit la o propunere pentru diminuarea acestor evenimente neplăcute.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Bianca Laura Lăpădat

de Bianca Laura Lăpădat

Sport, Sănătate Telefon: 0769 28 1942 E-mail: bianca[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Cetatean

Acum 6 ani

Bravo pentru initiativa. Si domnii polițiști care trec pe bandă rulantă tinerii șoferi la examen, ar trebui să fie mai exigenți.Si n-ar strica câteva măsuri de prevenție înainte de mai multe măsuri de combatere a deficiențelor de conducere. Pentru ca este o adevărată JUNGLĂ pe șosele!!!
Raspunde

dan

Acum 6 ani

o amenda buna si suspendarea permisului pe perioada maxima ar fi o solutie mai eficienta
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus