Campionatul European de Karate Kyokushin Open, ediţia a 9-a, va avea loc sâmbătă, 20 Iulie 2019, la Sibiu, Sala Polivalentă Transilvania. Intrarea este liberă.
Asociaţia Club Sportiv Musashi Dojo Sibiu, sub auspiciile Federaţiei de Kyokushinkai Tradiţional din România şi International Karate Organization Kyokushinkaikan - United Traditional Kyokushinkai Federation, condusă de dl. Horaţiu Adrian Neagoie, în calitate de preşedinte, organizează la Sala Polivalentă Transilvania din Sibiu, în data de 20 iulie 2019, Campionatul European de Karate Kyokushin Open, ediţia a 9-a, acţiune componentă a proiectului sportiv cofinanţat de către Primăria Municipiului Sibiu şi Consiliul Judeţean Sibiu.
La această activitate sunt aşteptaţi aproximativ 450 de sportivi şi oficiali din ţară şi străinătate, cu vârste cuprinse între 4 şi 59 ani.
Program Competiţie 20.07.2019: 08.00-13.00 Competiţie Kata.
13.00-14.00 Deschidere Oficială / Demonstrativ.
14:00-18:00 Competiţie Kumite.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Campionatul European , Consiliul Judetean Sibiu , Horaţiu Adrian Neagoie , Primăria Municipiului Sibiu , Karate Kyokushin Open , Kyokushinkai Tradițional , deschidere oficială , Competiţie Kata , Competiţie Kumite , International Karate Organizat , Program Competiţie , United Traditional Kyokushinka , Sala Polivalentă Transilvania
Vizualizari: 1220
Ultimele comentarii
Acum 44 minute
Sparrow
Acum 45 minute
Gfhdfgh
Acum 48 minute
Alex
Acum 54 minute
Dfgh
Acum 1 oră
Ion