Doi bărbați din Mediaș au fost reținuți de polițiști, după ce au iscat un scandal într-o pensiune din zonă, în urma căruia două persoane au ajuns la spital.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș au reținut doi localnici, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și violarea sediului profesional.
În fapt, în seara zilei de 15 iulie a.c., în incinta unei pensiuni din municipiul Mediaș, pe fondul consumului de alcool, între două grupuri de persoane a izbucnit un conflict spontan, în care au fost implicați cinci localnici. În urma agresiunilor fizice suferite, două persoane au fost transportate și internate în spital. De asemenea, în timpul conflictului au fost distruse mai multe bunuri din sediul societății, relatează IPJ Sibiu.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, au fost identificați trei presupuși agresori, cu vârsta de 18, 19, respectiv 23 de ani, toți medieșeni. Față de medieșenii în vârstă de 18 și 23 de ani, polițiștii au luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive, arată sursa citată.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care a avut loc agresiunea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Poliţiei Municipiului Mediaş , Poliţiştii Biroului Investigaţ , Investigaţii Criminale Mediaş
Vizualizari: 4311
Ultimele comentarii
Acum 40 minute
Aaa
Acum 48 minute
Panamera
Acum 1 oră
Feketecica
Acum 1 oră
Pol-Pot
Acum 1 oră
Asdfasdf