Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Curtea Constituţională se opune revizuirii Constituţiei. Iniţiativele PNL-USR şi PSD au fost respinse

Alin Bratu
9
curtea-constitutionala-1-jcwi

Prevederile privind interzicerea amnistiei şi graţierii persoanelor care au comis fapte de corupţie încalcă limitele de revizuire a Legii fundamentale, au anunțat astăzi judecătorii Curţii Constituţionale.

Publicitate
Publicitate

PNL şi USR au depus, pe 1 iulie, la Parlament un proiect pentru revizuirea Constituţiei prin care condamnaţii definitiv la pedepse privative de libertate sunt excluşi de la alegerile locale, parlamentare, prezidenţiale şi europarlamentare, iar amnistia şi graţierea pentru fapte de corupţie este interzisă.

Proiectul are în vedere interzicerea dreptului de a fi aleşi în „organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României” pentru cetăţenii „condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”. Modificările vizează şi funcţia de eurodeputat: „Nu pot fi aleşi în Parlamentul European cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

În categoria legilor organice este interzisă „acordarea amnistiei şi a graţierii colective pentru fapte de corupţie”. De asemenea, parlamentarii şi Guvernul nu vor putea avea iniţiative legislative pentru amnistia şi graţierea colectivă cu privire la faptele de corupţie. Propunerea mai prevede şi interzicerea acordării, de către preşedintele României, a graţierii individuale pentru fapte de corupţie.

În acelaşi timp, Guvernul nu va putea da ordonanţe de urgenţă ce afectează legile organice care reglementează infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora, acordarea amnistiei sau a graţierii colective şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi.

Publicitate

Proiectul PSD-ALDE pentru revizuirea Constituţiei extinde dreptul de a sesiza OUG la CCR

Pe 2 iulie, coaliţia PSD-ALDE a depus, la Camera Deputaţilor, proiectul pentru revizuirea Legii fundamentale, care prevede interdicţia de a deţine funcţii publice a persoanelor condamnate la închisoare, dar şi extinderea dreptului de a sesiza CCR în privinţa ordonanţelor de urgenţă. Proiectul de lege a fost semnat, în numele iniţiatorilor de preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu şi preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu.

PSD şi ALDE propun revizuirea Constituţiei, astfel încât persoanele condamnate la închisoare să nu mai poată deţine funcţii publice. „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice centrale şi locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României, cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”, prevede completarea adusă articolului 37 din Constituţie cu un nou alineat 2¹.

O altă modificare vizează interdicţia preşedintelui României de a acorda graţiere pentru infracţiuni de corupţie.

Referendum degeaba?

La referendumul de pe 26 mai, cetăţenii au fost chemaţi de preşedintele României, Klaus Iohannis, să se pronunţe prin „Da” sau „Nu” cu privire la întrebările: 1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?” 2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

9 răspunsuri

  1. Avatar Toma
    Toma

    Tot CCR-ul a stabilit ca referendumul este CONSTITUTIONAL!Acum, dupa intarirea randurior cu cei doi mascarici Deliorga si Stan,haita lui Dorneanu iar bate campii!Oare cat vor mai suporta romanii ineptiile acestei grupari malefice?Sa intelegem ca banii pentru referendum au fost aruncati pe geam?

    11
    6
    1. Avatar Nicu
      Nicu

      @Toma,a fost unanimitate ,cei 8 judecatori prezenti au votat impotriva revizuirii Constitutiei!Oricum nu trecea de Parlament unde era nevoie de doua treimi!

      6
      2
  2. Avatar zexe
    zexe

    Nu au fost inițiativele partidelor, ci întrebările din referendumul klausului.

    8
    4
  3. Avatar Relu Dostetean
    Relu Dostetean
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    8
    13
    1. Avatar @Relu Dostetean
      @Relu Dostetean

      Relucule,vrem sa lamurim ceva si te rugam sa fii sincer:nu-i asa ca ai fost in poligonul Poplaca azi noapte dupa ora trei?

      6
      4
      1. Avatar Relu Dostetean
        Relu Dostetean

        Am fost in Sardinia, unde sunt si astazi!

        1
        4
  4. Avatar eugen
    eugen

    Urmatorul referendum (organizat deodata cu alegerile prezidentiale): Desfiintarea Curtii Constitutionale!

    4
    6
    1. Avatar Relu Dostetean
      Relu Dostetean

      Nu vrei sa fie omorati cei care nu tin cu Iohannis si Barna? Ca daca tot ne apucam, macar sa fac treaba saseasca!

      4
      1
  5. Avatar 2cents
    2cents

    Ca si in cazul referendumului propus de Base, si aici initiatorii stiau ca nu va trece de faza de referendum spre lege. Dar cu prilejul acestui referendum (similar cu cel basescian) anumiti politicieni si-au crescut cota electorala fantastic de mult si de usor, la fel ca si Base. Si nu pe banii lor. Nu stiu de cate ori trebuie sa o mai muste electoratul romanesc pana intelege cum stau anumite treburi in politica noastra. Referendumul asta ca si celalalt a fost doar un vehicul electoral care a permis unora sa ajunga in plutonul fruntas fara efort si pe bani de la noi, oile.

    4
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate