Compania Marquardt Sibiu va angaja în această vară peste 100 de persoane pentru a lucra în cele două fabrici aflate în Zona Industrială Vest. Firma este al doilea mare angajator din Zona Industrială Vest și produce echipamente electronice pentru industria auto, fiind o filiala locală a grupului german Marquardt.
Vor fi angajați operatori producție, analişti de calitate, şefi de schimb, ingineri de industrializare, automatişti, electronişti, ingineri de producţie, specialişti în mentenanţă, programatori și software developeri.
Pentru posturile de operatori producție, compania caută absolvenți de studii medii, cărora le asigură școlarizarea, pregătirea profesională și sprijin pentru obținerea calificărilor și dezvoltarea în carieră.
Compania a investit, în cei 13 ani de la demararea producţiei la Sibiu, peste 170 de milioane de Euro, ajungând la peste 2.700 de angajați şi devenind cea mai mare subsidiară a concernului german. Dezvoltarea companiei a fost una accelerată: cele 5 extinderi succesive fabricii Marquardt 1 au fost urmate, în 2015, de achiziționarea unei noi facilități de producție, unde a fost amenajată fabrica Marquardt 2.
Compania oferă un salariu atractiv bazat pe un sistem de bonusuri de performanță și condiții atractive de lucru, cărora li se adaugă un sistem stabil de avantaje și beneficii, printre care transportul gratuit, cantină, bonuri de masă și asigurare privată de sănătate pentru angajați și copiii lor.
Angajările se pot face contactând reprezentanții companiei la telefon 0269 505 505 sau la email jobs@marquardt-ro.com. De asemenea puteți aduce CV-ul direct la sediul firmei Marquardt, în Sibiu, Zona Industrială Vest, str. Munchen nr. 2, vizavi de Tursib.
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 1370
Ultimele comentarii
Acum 17 minute
Canaris
Acum 24 minute
Un sibian
Acum 1 oră
Un sibian
Acum 1 oră
Fghfgh
Acum 2 ore
Pt codrut mujicul nazist