Înțelegerea textului și inaugurarea unei biblioteci - două activități care s-au desfășurat recent în satul Coveș din componența orașului Agnita, la inițiativa preotului paroh Andrei Iancu. „E ceva firesc să acționezi în modul acesta în mediul rural”, spune părintele.
Astfel, sub îndrumarea parohului, la mijlocul lunii iulie, copiii din Coveș, care învață în clasele primare au avut parte de o serie de activități. În fiecare zi, timp de 3 ore, timp de o săptămână, participanții s-au bucurat de povești, s-au implicat în diverse ateliere, dar au avut parte și de lecții recapitulative de matematică sau română. Fiecare seară a debutat întotdeauna cu jocuri în aer liber, urmate de citirea unei povești și descifrarea tâlcului acesteia, exerciții sub formă de joc la materiile enunțate, dar și diverse ateliere. În cadrul celor din urmă, tinerii au putut deprinde arta de a bate toaca, arta cusutului, tăierea cu traforajul și confecționarea de căsuțe pentru păsări, precum și abilități de gătire etc. Toate aceste activități au fost posibile cu ajutorul și implicarea mai multor tineri – voluntari, care au inițiat și coordonat diferite jocuri și ateliere, iar finalul a fost unul gastronomic, tinerii pregătind pentru micii participanți, diverse „momente” dulci și gustoase în bucătăria spațiului desfășurării acțiunii.
Un moment important a fost proiectul “Biblioteca din satul meu”. Astfel, seara poveștilor magice s-a încheiat cu inaugurarea unei bibliotecii destinate copiiilor și tinerilor din Parohia Coveș, dar și a celor care vor dori să treacă pragul și să pășească în lumea cărților, a livrescului. Proiectul “Biblioteca din satul meu” a luat ființă, în urma căutărilor tinerilor, dar și a celor responsabili de educația lor de a pune la dispoziție o bibliotecă cu cărți destinate elevilor de școală primară, gimnazială și de liceu. Celor implicați, părintele paroh le-a mulțumit pentru acest dar educațional. În jur de aproximativ 754 de volume de cărți au fost donate de persoane din Sibiu, Agnita și Coveș.
„Mi-am dat seama că nu avem sufiencente cărți pentru vârsta acestor copii. Ne-am gândit să facem o bibliotecă cu cărți dedicate copiilor și tinerilor până la vârsta de liceu. Așa am reușit să întâlnim câteva persoane din Sibiu, Agnita, care cu plăcere au donat câteva volume. Ușor am înfiripat-o. Nu e una vastă, dar avem undeva la 700 și ceva de volume și o să mai aducem. Problema e că nu prea avem spațiu. Am reușit s-o amenajăm într-o casă practicală, să-i dăm un rost. Tot acolo facem și activitățile cu ei”, spune preotul Andrei Iancu.
Acesta mai spune că a decis să promoveze ideea lecturii în rândul tinerilor. „Ne propunem să lucrăm cu ei în continuare pe percepția textului: pentru că e o situație generală, nu se prea citește și încercăm prin diferite programe să le deschidem apetitul pentru lectură”.
De fapt, acțiunile preotului fac parte dintr-un proiect social mai mare. „Proiectul se vrea a fi mult mai mare: pe Valea Hârtibaciului sunt o mulțime de obeictive turistice. Avem o clădire veche care e într-o stare de degradare destul de avansată și ne-am dori s-o punem la punct și s-o transformăm într-un centru de tabără. E cumva centrul dorinței noastre. Și comunitatea e deschisă, numai că potențialul financiar e unul minimal”.
„E ceva firesc să acționezi în modul ăsta în mediul rural. Pentru că din păcate se pierd și tradițiile și obiceiurile frumoase ale românilor. Și dacă preotul nu le aduce în actualiltate, atunci aceste obiceiuri se duc de râpă. Aceste activități pe care le organizăm nu le vedem ca pe o povară, dimpotrivă e ceva normal. E modul nostru de viață. Îți dă bucurie când faci astfel de lucruri”, mai spune parohul din Coveș.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1480
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Bancul cu statuia : Statu ia tot !
Acum 11 ore
Baciul obsecvios
Acum 11 ore
Adrian
Acum 11 ore
Capatina Marius
Acum 11 ore
Sibian