După ce Turnul Sfatului a prezentat povestea de viață a tânărului care și-a petrecut mai bine de zece ani dormind în gară și încercând să găsească un loc de muncă însă fără succes, mai mulți sibieni s-au arătat mișcați de viața lui Bogdan și s-au oferit să îl ajute. Printre aceștia se numără și un medic stomatolog care a decis să îi facă o lucrare extrem de costisitoare la dinți, pro bono.
Bogdan este deja schimbat - zâmbește mai mult, este mai sigur pe el și este mult mai frumos îmbrăcat. Pare a fi un alt om. Atunci când ne-am întâlnit în cabinetul medicului care urmează să îl ajute cu problemele stomatologice, tânărul sibian m-a salutat cu bucurie, spunând că are ceva emoții pentru ceea ce urmează. Spune că se simte copleșit de tot ajutorul primit și că nu se aștepta la o asemenea desfășurare de forțe. Totodată, speră ca totul să meargă în continuare spre bine.
„Mă simt foarte bine. Nu mă așteptam să primesc atât de mult ajutor, iar acești oameni au cu adevărat inimă mare”, spune Bogdan, care speră să se angajeze cât mai repede.Cosmin Bâță este făgărășean la origini, iar acum 18 ani a decis să deschidă un cabinet în Sibiu iar recent a făcut un pas înainte și a deschis și clinica ultramodernă AbbaDent. Mai mult decât atât, Cosmin a decis că independent de afacerea sa, va încerca să ajute cât mai mulți oameni care își doresc să lucreze și să facă ceva memorabil în viețile lor, dar care au nevoie întâi de o schimbare pe care nu și-o permit. Așa a ajuns să intre în contact cu Bogdan.
„Nu cunoșteam cazul, am văzut prima dată în ziar. Pe mine mă impresionează oamenii care vor să muncească, pentru că aceasta este de fapt carența acestei țări. Întâlnesc foarte puțini oameni care într-adevăr doresc să creeze ceva, care doresc să muncească. Mai ales când văd persoane cu un potențial scăzut de a face acest lucru, dar care își doresc să își câștige pâinea cinstit, mă impresionează. Am cazuri în jur, oameni pe care încerc să îi susțin, care mi-au devenit prieteni între timp, oameni pe care îi văd cât de mult încearcă să facă ceva și nu reușesc. Tocmai de aceea am decis să îl ajut pe Bogdan”, spune medicul stomatolog.Ceea ce își propune să realizeze pentru tânărul sibian este complicat și cu siguranță foarte costisitor. „Este un plan de tratament bazat pe implanturi, protetică, supraprotezare pe implanturi de calitate superioară, dar asta pentru că am hotărât că are nevoie de un tratament care să îl țină. Cel mai probabil va dura undeva la maxim jumătate de an să încheiem întreaga lucrare. Aspectul fizic este din punctul meu de vedere doar bonusul. Mai mult ne interesează aspectul funcțional. Vorbim de medicină dentară aici, nu de estetică”, explică specialistul.
De asemenea, Bogdan va pleca acasă cu un tratament revoluționar pentru stoparea parodontozei, Electronic Stem Generator (ESG), care ajută de asemenea la densificarea oaselor maxilare. „Vom putea să ținem dinții cu potențial parodontotic în gură, iar implanturile vor avea o rată de succes net superioară, în urma unui tratament pe care Bogdan poate să și-l facă acasă, de unul singur. Este o tehnologie nouă”, spune Cosmin.
Ar putea să se angajeze în curând
Potrivit principalului său susținător, Asociația Job în Sibiu, Bogdan ar putea să se angajeze în curând. Tânărul a stat de vorbă cu conducerea companiei Marquardt.
„Singura firmă cu care a avut un prim interviu a fost Marquardt. Am fost și noi cu el. Pe certificatul lui de handicap nu scria însă câte ore are voie să lucreze și în ce condiții. După o serie de plimbări pe la comisia de handicap, școală, finanțe, medic specialist, sănătate și medic de familie, Bogdan a obținut acel certificat de orientare profesională cu drept de munca opt ore, în două schimburi, iar acum totul depinde de directorul companiei, care a promis că va reveni cu un răspuns”, spun reprezentanții asociației.Reprezentanţii Asociației Job în Sibiu au reușit să strângă și ceva bani care le-ar fi fost necesari la stomatolog. Întrucât medicul a decis să facă lucrarea gratuit, cei aproximativ 1.300 de lei strânși vor fi folosiți pentru alte lucruri necesare unui trai decent pentru Bogdan.
http://www.turnulsfatului.ro/2019/06/23/bogdan-isi-doreste-sa-lucreze-dar-nimeni-nu-il-vrea-povestea-tanarului-care-10-ani-a-dormit-in-gara/
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Cosmin Bâță , Turnul Sfatului , Electronic Stem Generator , Reprezentanţii Asociației Job , Asociaţia Job Sibiu
Vizualizari: 11379
Ultimele comentarii
Acum 22 minute
Cibi
Acum 25 minute
Mora
Acum 44 minute
Sibianul comentator
Acum 45 minute
Allahu akbar
Acum 53 minute
Q