Instituția Prefectului a formulat recurs împotriva hotărârii prin care Tribunalul Sibiu a suspendat exercitarea ordinului emis pentru încetarea mandatului de primar al lui Astrid Fodor.
Recursul formulat de Instituția Prefectului Sibiu a fost înregistrat de Tribunalul Sibiu în ultima zi lucrătoare a acestei săptămâni, pe 2 august. Recursul se va judeca la Curtea de Apel Alba Iulia, care deocamdată nu a înregistrat dosarul. Prin această acțiune, Instituția Prefectului Sibiu, reprezentată de prefectul Adela Muntean, încearcă să mențină efectele ordinului emis pe 3 iulie 2019, prin care s-a constatat încetarea înainte de termenul de patru ani a mandatului de primar al Sibiului al lui Astrid Fodor. Efectele respectivului ordin au fost suspendate de Tribunalul Sibiu pe data de 19 iulie, în urma unui singur termen de judecată (detalii aici).
În afară de această speță, pe rolul Tribunalul Sibiu se mai află și ”procesul cel mare”, care are drept obiect anularea ordinului de prefect în discuție. Instanța sibiană a fixat primul termen din acest proces pentru ziua de marți, 20 august. În mod normal, acest dosar ar trebui judecat într-un ritm mai rapid decât celelalte spețe aflate în atenția secției Contencios administrativ, având în vedere că Legea administrației publice locale recomandă un termen de soluționare de cel mult 30 de zile. Decizia luată de Tribunalul Sibiu în acest proces va fi definitivă, fără cale de atac.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Astrid Fodor , Primăria Sibiu , Instituția Prefectului Sibiu , Apel Alba Iulia , Latin Recording Academy , Tribunalul Sibiu , Florin Muntean , Pentru Sibiu , contestație , Adela Muntean
Vizualizari: 2504
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
O sibianca
Acum 5 ore
Eu
Acum 5 ore
Kokos
Acum 5 ore
LOL
Acum 5 ore
Hermannstadt