Cu 169 de ani în urmă, pe 27 august 1850, a fost inaugurată Tipografia arhidiecezană de la Sibiu, activitate începută la inițiativa episcopului de atunci, Andrei Șaguna. Scopul Tipografiei acesteia este ca să se tipărească întrânsa cărţi bisericeşti şi şcolare, şi apoi să se vânză cu preţu cât se poate mai uşor, spunea Sfântul Ierarh Andrei Şaguna. Editura Andreiană a luat naștere în anul 2006, continuând activitatea editorială sub egida Mitropoliei Ardealului.
Cu ajutorul consilierului cultural al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. lect. dr. Emanuel Tăvală, am realizat un clasament al celor mai noi cărți care au apărut la Editura Andreiană la sfârșitul anului 2018 și în prima jumătate a anului 2019.
„Imaginea SUA în lumea ortodoxă transilvăneană între 1853 și 1910, zugrăvită în paginile Telegrafului Român”. Autor: Bogdan Grigore
„Este o lucrare bine documentată, scrisă într-un stil accesibil tuturor, o lucrare care prezintă detaliat toate aspectele oglindite de foaia șaguniană despre Statele Unite ale Americii, aspecte legate de viața politică internă și externă, de viața economică și progresul tehnicii și științelor, de vâltoarea religioasă a zeci de culte, de progresul în domeniul educației. Este o lucrare reușită care ne oferă date prețioase despre fenomenul dureros al emigrărilor românești de altădată, fenomen care, din păcate, continuă și astăzi”. (Preot prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, membru al Academiei Române)
„În toți acești ani aflați în ochii noștri, în „Telegraful Român” s-a construit imaginea unei țări, cu toate ale sale: economie, învățământ, știință, cultură, religie, armată, elite, războaie, viața cotidiană. Iar ceea ce a rezultat a fost însumarea unei năzuințe, a unui dor neobosit de libertate și eliberare, de viață demnă, de cultură și recunoaștere istorică și identitară, un dor neîntârziat de România. Tot ceea ce este trainic se construiește cărămidă cu cărămidă, pas cu pas, etapă cu etapă, iar o națiune se construiește și mai greu. La construcția unei națiuni iau parte o sumedenie de factori, fiecare cu rolul său, fiecare cu importanța sa. Unul dintre acești factori este întotdeauna vocea, glasul. Iar glasul construiește inimi, construiește gânduri, ridică suflete și înalță conștiințe” (Autorul)
„O cronică necunoscută din vremea lui Mihai Viteazul: Nurenberg - 1603”. Autor: Hieronimum Ortelium Augustanum; tipărită de Johan Lanszenberger, în tipografia lui Johann Sihmachers
Ediție îngrijită de pr. prof. dr. Vasile Oltean, în traducerea profesorului Hans Butmăloiu.
Este o amplă lucrare dedicată împlinirii a 416 ani de când Mihai Viteazul „suportă moarte martirică” pe Câmpia Turzii, la puțin timp după ce își văzuse visul cu ochii: Moldova, Muntenia și Transilvania unite într-un singur stat. În „Cuvânt înainte” autorii menționează:
„Deși nu este o carte în care prezența lui Mihai Viteazul este dominantă, ne este dat să cunoaștem prin conținutul ei epoca lui Mihai Viteazul cu toate evenimentele care se petreceau în tot Imperiul Romano-german (spațiul ungar, austriac, românesc, german și italian), cu accent în spațiul unguresc, dat fiind faptul că autorul cărții este un (necunoscut) ungur.„Biserica și Dreptul. Studii de drept canonic ortodox”. Autor: pr. prof. univ. dr. Liviu StanCartea pe care ne-o dorim ediție de text este o impresionantă cronică, care redă evenimentele care s-au petrecut în spațiul amintit începând cu anul 1452, cu victoria lui Huniade și moartea sa, cu insistențe pentru evenimentele din perioada lui Mihai Viteazul. Onomastic și biografic autorul cărții nu ne este cunoscut, dar maniera în care prezintă evenimentele, complexitatea lor, exactitatea și mai ales competența de a le surprinde cu autenticitate dovedesc că prezentările sunt făcute de un martor ocular implicat și apropiat autorităților timpului și aflat în mijlocul evenimentelor”.
Editorul menționează în nota de la începutul cărții că volumul respectiv conține „Îndrumătorul canonic” alcătuit în 1953 - „un instrument foarte practic pentru cei ce vor să găsească fundamentarea canonică a unor aspecte bisericești sau vor să afle ce teme și ce probleme sunt cuprinse în sfintele canoane”. În acest îndrumător sunt oferite mai multe explicații pentru diverse noțiuni, cum ar fi „abuzul de putere” (din partea clericilor); „administrarea averii bisericești”, „catehizare”, „hirotonia”, „impedimente la căsătorie”, „păcate”, „pedepse bisericești” etc.
În volum se mai găsește un studiu despre Muntele Athos, un studiu „consistent și deosebit de interesant” despre Biserica din Etiopia și altul despre Biserica din China. Cartea mai conține și alte articole pe diferite teme, cel mai interesant fiind, potrivit editorului, cel despre „alegerile eparhiale”, care poate părea ușor ironic la adresa realităților, dar care reflectă o conceptție nealterată canonic.
„Volumul se încheie cu câteva recenzii ale unor cărți importante ale vremii și care arată că teologii români n-au fost niciodată rupți de teologia apuseană.
„Așa l-am cunoscut pe părintele Arsenie, «Sfântul Ardealului». Amintiri, deslușiri, lecturi”. Autor: Preot Cornel Todeasă
Din cuvintele autorului: „Cartea nu are nicio pretenție că înțelege spiritul Părintelui Arsenie. Poate că nici nu este foarte mult despre Părintele Arsenie. . Este mai mult despre explorarea și urcarea mea personală, de o viață, al acestui Tabor a ortodoxiei românești, Ieromonahul Arsenie Boca. Speranța mea este ca această carte să mângâie duhovnicește pe cei ce o citesc însetați de cunoașterea persoanei complexe a Părintelui. Doresc să aduc o altă deslușire, printre multe altele, a mea personală, asupra spiritului veșnic al Sfântului Ardealului și mă rog ca aceste cuvinte modeste ale mele să ajute la grăbirea procesului de canonizare. Poporul român drept-credincios, care l-a recunoscut deja ca sfânt, o cere cu nerăbdare”.
Preotul Cornel Todeasă s-a născut în Vingard, jud. Alba, iar după ce a obținut licența la Facultatea de Teologie din Sibiu, a studiat în SUA. A slujit în parohiile din Alexandria, Virginia; St. Paul, Minnesota și Bridgeport-Easton. Pensionar din anul 2016, locuiește în Pawleys Island, Carolina de Sud.
„Casa de la Ierihon: Omilii și cuvântări bisericești”. Autor: dr. Ioan Broșu
Volumul a apărut în colecția „Memoria amvonului ardelean” și a fost îngrijit de preotul Constantin Necula, care consideră că este vorba despre „una dintre cele mai frumoase cărți de predică în limba română”: „De aici, și impulsul republicării ei la 100 de ani, semn al rezistenței prin teologie la moarte și dictaturi, la răutatea unei lumi ucigașe și la dramatica destrămare a lumii”.
Potrivit lui Necula, demersul editorial a început în anul 2016, sperând să fie publicată cartea în 2017, însă cercetările s-au adâncit tot mai mult, „aducându-ne la îndemână o serie de documente”, o parte propuse și în partea introductivă a cărții.
„Călătorie spre Împărăția lui Dumnezeu (VII): Predici la duminicile de peste an”. Autor: Arhimandrit Visarion Joantă
În „Cuvânt înainte” autorul explică de ce a decis să revizuiască, fiind la pensie, predicile și cuvântările sale și să le publice. Visarion Joantă recunoaște că și-a început activitatea de preot fără să știe a predica „cu toate că în timpul studiilor de Teologie am fost bine învățați și educați în această privință”. Acesta spune că a avut multe de învățat de la duhovnicii săi, de la care a înțeles că „trebuie să am un plan după care să desfășor predica, plan care să cuprindă părțile principae ale predicii (introducere, cuprins și încheiere) și tot ei m-au învățat cum să fac actualizarea (ținând cont de realitățile și problemele cu care se confruntă credincioșii în fiecare zi)”. Arhimandritul Visarion Joantă mai recunoaște că niciodată nu a predicat fără să se pregătească. „Se simte. Se simte munca smerită de acumulare, structurare și redare a gândurilor”, scrie preotul Constantin Necula în introducerea cărții, în calitate de cel care a îngrijit de acest volum.
Volumul cuprinde trei părți: predici din perioada Octoihului, din perioada Triodului și din perioada Penticostarului.
„Bucuriile cuvântului: respirații omiletice”. Autor: pr. Cristian Muntean
Este încă o carte de predici. În prefața semnată de protopopul Dănuț Gheorghe Benga scrie că „este un buchet de predici pe care preacucernicia SA le-a rostit mai întâi de la amvonul Bisericii Adormirea Maicii Domnului, de la același amvon de unde, cu peste o jumătate de veac în urmă, a predicat bunicul său - preotul, protopopul și episcopul Oradiei Vasile Coman”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Mihai Viteazul , Statele Unite , Muntele Athos , Constantin Necula , Andrei Șaguna , Sfântul Ierarh Andrei Şaguna , Părintele Arsenie Boca , Mitropoliei Ardealului , Academiei Române , Arhiepiscopiei Sibiului , Câmpia Turzii , Exarhul Visarion Joantă , Emanuel Tăvală , Mircea Păcurariu , Sfântul Ardealului , Părintelui Arsenie Boca , Bogdan Grigorescu , Telegraful Român , Telegrafului Român , Liviu Stan , Preot Cornel Todeasă , Ieromonahul Arsenie Boca , Preotul Cornel Todeasă , Sfântului Ardealului , Ioan Broșu , Pawleys Island , Arhimandrit Visarion Joantă , Arhimandritul Visarion Joantă , Cristian Muntean , Bisericii Adormirea Maicii Dom , Dănuț Gheorghe Benga , Oradiei Vasile Coman , Hieronimum Ortelium Augustanum , Johan Lanszenberger , Johann Sihmachers , Vasile Oltean , Hans Butmăloiu , Imperiul Romano , Editura Andreiana , Scopul Tipografiei
Vizualizari: 3709
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Plop
Acum 6 ore
Xxx
Acum 6 ore
Hai Liberare!
Acum 6 ore
Pol-Pot
Acum 7 ore
Dege Aba