În acest weekend mergem mai des la teatru și ne bucurăm de concertele din Piața Mare. Nu uităm nici de mâncare, pentru care avem un eveniment special.
Vineri, 6 septembrie
Ne pregătim din nou de weekend cu gândul la cea mai bună pizza din oraș, Pizza by Tango! Că ieșiți la o cină cu familia sau la o cină romantică, nu uitați să profitați de gustul impresionant al ingredientelor. Dacă partenerul/partenera nu se uită la voi la fel de frumos ca la pizza din farfurie, atunci eu zic să mai luați una la pachet și să va bucurați mai mult timp de compania pizzei.
Ne începem vinerea în Piața Huet cu un eveniment destinat târgului de antichități și handmade. Târgul se va desfășura din 6-8 septembrie, în fiecare zi în intervalul orar 11:00 - 20:00. Organizatorii vă așteaptă cu „Lucruri vechi, interesante, dar si produse noi”.
Continuăm distracția cu festivalul „Sibiu Craft Fest”, de pe strada Cetății nr. 1. Evenimentul a luat naștere pentru a promova mărcile de bere artizanală din Sibiu și din țară. În acest fel, vizitatorii vor putea degusta zeci de sortimente de bere direct de la producători, dar și câteva tipuri de cidru. Aceștia vor fi provocați să participe și la diferite concursuri și activități sportive, adecvate spațiului. Nu vor lipsi nici concertele, care pot fi auzite pe fundal în timpul degustării.
„Recoltele Toamnei” sunt sărbătorite la standurile din Piața Mare, unde veți găsi în perioada 6-8 septembrie siropuri naturale, plăcinte și prăjituri de casă, găluște cu prune precum și multe alte produse. Un producător local va prepara pe loc și must, iar la alte câteva standuri veți găsi mezeluri și brânzeturi preparate de producători sibieni. Vor avea loc și concerte susținute de Damian Drăghici & Brothers, Alex Calancea și Lupii, precum și de Zdob și Zdub. Mai multe detalii AICI.
Mergem de la ora 19:00 la teatru să vizionăm piesa „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”. Distribuție: Ofelia Popii (Martha), Marius Turdeanu (George), Cezara Crețu (Honey), Alin Turcu (Nick).
Sâmbătă, 7 septembrie
Suntem invitați de Muzeul ASTRA la evenimentul ”Povestea lânii”, pe Valea Plaiului, la 4 km în amonte de comuna Sadu. Evenimentul care începe de la ora 10:00 își dorește să pună în valoare un aspect important în economia vieții pastorale: procesarea lânii, de la spălare la valorificare. Vor fi puse în scenă și alte aspecte ale vieții tradiționale pastorale: cântecele la fluier, cântecele populare, ateliere de procesarea laptelui de oaie și prepararea mâncărurilor specifice păstorilor. Locul de desfășurare a evenimentului este platoul de lângă Izvorul Valea Plaiului.
Revenim și în această sâmbătă cu atelierele de creație pentru copii de la Shopping City Sibiu. Copiii sunt așteptați între orele 11:00-14:00 la evenimentul „Back to School”.
Mai facem un drum până la teatru pentru piesa „Rug”, în regia lui Armin Petras. Spectacolul va începe la ora 19:00 cu povestea României la două luni după căderea lui Ceauşescu, când resturile regimului comunist ard pe rug. Despre povestea Emmei, despre secrete de familie și despre o societate în care multe acte de violență nu au fost niciodată investigate. Devine foarte repede clar că între politică, societate și povestea familiei Emmei există o strânsă legătură.
Duminică, 8 septembrie
Muzeul ASTRA organiează în acest weekend atelierul gastronomic Cocoloș, caș și smântână / Toate bune ca la stână. Între orele 11:00 – 17:00 se vor întâlni mai mulți oieri din Mărginimea Sibiului (Rășinari) și vor pregăti preparate din lapte de oaie – unt, jintiță, caș și cocoloș - după procedeele tradiționale folosite la stână.
Facem puțin sport cu Liga Elitelor U19 și U17. Este vorba despre cea mai puternică competitie organizată de Federația Română de Fotbal la nivel de juniori. Interstar Sibiu este singurul club din județ care participă în această competiție. Meciurile se vor juca la Rășinari, de la ora 16:00.
Atelierul de spus povești se desfășoară la Shopping City Sibiu, de la ora 18:00. Părinții se vor regăsi în poveștile copilăriei lor, iar cei mici vor descoperi noi învățături educative. Atmosfera serii va fi animată de o păpușă ventriloc, care va fi prezentă la fiecare eveniment cu întrebări și comentarii savuroase. În acest weekend cei mici vor participa la Albă ca Zăpada și cei șapte pitici.
Duminica aducem un tribut Mariei Tănase prin piesa de teatru „Mărie, Mărie”. „Maria Tănase a fost și va rămâne un nume, o personalitate, un fenomen. Poate singura divă româncă veritabilă. Prin demersul meu artistic, pe care i-l aduc ca tribut, mi-am propus să realizez o reinterpretare a pieselor ei, plină de caldură şi sinceritate, să imprim propria mea personalitate artistică peste vibraţia de neegalat a mesajului original, pentru a transmite generaţiilor de azi muzicalitatea pătrunzatoare a creaţiilor ei, încărcată de sensibilitate şi dramatism”, a delcrat Gabriela Neagu, actriță a Teatrului Național Radu Stanca.
Teatrul BIS a pregătit spectacolul „Montagne russe”, destinat celor peste 16 ani. În spectacolul din 8 septembrie va fi vorba despre un montagne russe plin de bucurie şi voioşie sau poate despre o problemă adevărată din viaţa reală. Organizatorii ne vorbesc despre „Un spectacol curajos, puternic, personal, inteligent, cu relații și iubiri care ridică semne de întrebare. Când a fost dragostea pentru tine un montagne russe, să te ia și să te dea cu capul de toți pereții?”.
Filmele care rulează la Centrul Cultural Ion Besoiu sunt disponibile pe pagina de facebook a instituției, în timp ce programul Cinematografului ARTA poate fi consultat mai jos.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Interstar Sibiu , Piața Huet , Piata Mare , marginimea sibiului , Shopping City Sibiu , Armin Petras , Teatrului Naţional Radu Stanca , Federaţia Română , Ofelia Popii , Calin Turcu , Damian Drăghici , Liga Elitelor , Gabriela Neagu , Maria Tănase , Recoltele Toamnei , Mariei Tănase , Centrul Cultural Ion Besoiu , Alex Calancea , Valea Plaiului , Marius Turdeanu , Sibiu Craft Fest , Izvorul Valea Plaiului , Virginia Woolf , Cezara Crețu
Vizualizari: 1228
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Diana
Acum 2 ore
Il ie
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Eori
Acum 2 ore
Nelutu O