Aproape 60 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate astăzi, în opt stații CFR, în intervalul orar 6:00-10:00. Controalele au făcut obiectul acțiunii desfășurate pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale.
În această dimineață, timp de 4 ore, polițiști din structurile de transporturi, rutieră și ordine publică ale Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu alături de efective din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu au desfășurat acțiuni în zona stațiilor CFR din județul Sibiu.
Acțiunile s-au derulat în 8 stații CFR și s-au concretizat în legitimarea a 32 de persoane și verificarea a 69 de autoturisme. Totodată, polițiștii au aplicat 59 de sancțiuni contravenționale din care 58 pentru nerespectarea normelor rutiere. Spre exemplu, 13 pietoni au fost sancționați contravențional pentru traversare neregulamentare iar 4 conducători auto pentru oprire/staționare neregulamentară. De asemenea, a fost suspendat un permis de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare, relatează IPJ Sibiu.
Spre exemplu, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi, în cadrul verificărilor efectuate au identificat un autoturism cu ITP expirată. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1305 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea certificatului și a plăcuțelor de înmatriculare.
Aceeași formațiune a identificat un autoturism care desfășura activități în regim taxi, în urma verificărilor fiind constatat că buletinul de verificare metrologică al aparatului de taxat nu este valabil motiv pentru care s-a dispus măsura sancționării contravenționale conform Legii nr. 38/2003 cu amendă în valoare de 1.000 de lei și măsura complementară a reținerii autorizației taxi a autoturismului.
Foto: Arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Poliţie Transporturi Braşov , Județului Sibiu , Jandarmi Sibiu , Biroului Judeţean , Inspectoratului Judeţean
Vizualizari: 7429
Ultimele comentarii
Acum 29 minute
HBomb
Acum 53 minute
@Pol-Pot
Acum 53 minute
Soso
Acum 59 minute
Bunu
Acum 1 oră
A