Județele Sibiu și Gorj s-au organizat pentru 28 februarie să realizeze campania Let’s Do It România, în care cetățenii ies în natură să strângă gunoaiele lăsate de semeni pe tot parcursul anului. Restul județelor implicate în campanie au strâns deja deșeuri în 21 septembrie. Cei peste 180 de mii de voluntari au strâns atunci, potrivit organizatorilor, 125.000 saci cu deşeuri în cele 25 de judeţe participante.
Sibiul s-a organizat instituțional. Consiliul Județean, Adi Eco Sibiu, ISU, Filarmonica de Stat Sibiu, Soma Salubrizare Sibiu, și Salvamont Sibiu au urcat la Bâlea. Față de anul trecut, sibienii au constatat că gunoaiele sunt mai multe. ”Veste bună! - Anul acesta am găsit mai puține gunoaie decât anul trecut! Am constat însă că a crescut numărul fumătorilor după “urmele” lăsate în cele mai frumoase locuri din zonă. Sperăm ca pe viitor să se gândească și la cei care vor să admire priveliștea fără să fie deranjați de chiștoacele lor”, au scris voluntari pe pagina de Facebook a Consiliului Județean.
Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu a scos angajații să curețe spațiile verzi din jurul instituției. Cu o recoltă bogată: peste 40 de saci de gunoaie, doar în perimetrul cuprins între Șoseaua Alba Iulia, Aleea Filozofilor și strada Bastionului. „A devenit deja o tradiție implicarea noastră în această campanie de curățenie și apreciez faptul că unii dintre angajați au venit chiar împreună cu copiii, care astfel vor învăța de mici să fie mult mai responsabili cu natura”, raportează tot pe Facebook Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie.
Zilele Vecinătății, un eveniment dedicat în acest an sibienilor din cartierul Terezian a dedicat o zi strângerii gunoaielor dintre blocuri și case. ”Acesta nu este un coș de gunoi și totuși, numai din acest cub s-au scos azi 3 saci cu deșeuri. O parte din echipa Flaro, partener Zilele Vecinătății 2019 - Terezian, a făcut astăzi curățenie pe malul Cibinului, amintind că gunoiul nu are ce să caute în mijlocul naturii. Între timp, am făcut și o sesizare pe Sibiu City app, în care am cerut să se caute soluții pentru acoperirea gropii și cubului”, susțin cei de la Zilele Vecinătății.
Compania Wenglor Romania a făcut curățenie pe malul pârâului Rossbac,h din jurul fabricii. ”Credem că au făcut treabă minunată„, se laudă cei de la Wenglor.
La nivel internaţional, peste 18,7 de milioane de voluntari din 179 de ţări au luat parte la cea mai mare mişcare civică de curăţare a deşeurilor organizată vreodată - World Cleanup Day, desfășurată în 21 septembrie.
Conform statisticilor publicate de-a lungul timpului, cel puţin jumătate din cantitatea de plastic care există astăzi a fost produsă în ultimii 15 ani, iar "insula" din Oceanul Pacific este estimată că ar fi de aproximativ trei ori dimensiunea Franţei (între 700.000 şi 1,6 milioane kmp). În fiecare an, între 4,8 şi 12,7 milioane de tone de plastic ajung în oceane din râuri şi zone de coastă, echivalentul a 15 saci de plastic pentru fiecare metru de coastă din lume.
Potrivit celor mai recente date Eurostat, un român produce anual 254 kg de deşeuri menajere pe an şi mai puţin de 10% sunt reciclate, în vreme ce media Uniunii Europene (UE) este de 28%.
"Let's Do It, Romania!" este cel mai mare proiect de implicare socială organizat în România. Din 2010 şi până în prezent, "Let's Do It, Romania!" a implicat peste 1,8 milioane de voluntari în acţiuni de curăţenie naţională şi peste 50 000 de elevi şi părinţi în proiecte de educaţie ecologică.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Uniunii Europene , Stat Sibiu , Consiliului Județean , Consiliul Județean , Zilele Vecinătăţii , Șoseaua Alba Iulia , Salvamont Sibiu , Pneumoftiziologie Sibiu , Pentru Sibiu , Oceanul Pacific , Do It Romania , Județele Sibiu , Aleea Filozofilor , gunoaie , Adi Eco Sibiu , Let’s Do It , Sibiu City , Compania Wenglor Romania , Facebook Cristian Roman , Soma Salubrizare Sibiu , World Cleanup Day
Vizualizari: 2196
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Kokos
Acum 12 ore
Emil
Acum 13 ore
Suseanu Porumb
Acum 13 ore
Vivi Dragan
Acum 13 ore
Leonard (Leo)