Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

O cățelușă din Rășinari, subiectul principal al unei expoziții foto nud

O cățelușă din Rășinari, subiectul principal al unei expoziții foto nud

O expoziție de fotografie intitulată „Lupus et Lumen” este deschisă publicului în Biblioteca ASTRA. În perioada 1 – 7 octombrie, sibienii pot vizita expoziția, iar autorul Oscar Iustin va spune povestea reală din spatele fotografiilor.

La Biblioteca ASTRA în corpul B este o expoziție de fotografie intitulată „Lupus et Lumen” a fotografului Oscar Iustin. Un timișorean care și-a descoperit pasiunea la 14 ani, bunica lui oferindu-i primul aparat de fotografiat. În 2010 a absolvit cursurile Școlii Populare de Arte din Timișoara, specializându-se pe fotografie și a realizat mai multe expoziții comune și personale. Cea mai recentă expoziție subliniază subiectul său cel mai drag: oamenii și emoțiile.

Sursa: Oscar Iustin - Facebook Sursa: Oscar Iustin - Facebook

Subiectul principal din seria de fotografii este unul neconvențional – Bella, un Husky în vârstă de trei ani. Bella s-a născut în 2016 în zona Păltiniș – Rășinari. Ca orice fotomodel clasic, are o talie de viespe și o atitudine puternică ce a dominat sala în timpul vernisajului. Deși nu a scos niciun cuvânt, personalitatea ei a oferit destule informații celor prezenți. Bella s-a prezentat publicului la pas, dreaptă, cu capul înainte și privind persoanele din primul rând în ochi. Cu întoarceri subtile și-a făcut vizibilă blana pufoasă și scurtă. Bella are ochii mari, unul albastru și unul maro. Este o cățelușă timidă și puțin anxioasă, în spațiile publice, iar din acest motiv petrece foarte puțin timp cu admiratorii. Cu toate acestea, numele de Bella vine de la Rebella, pentru că este un câine care și-a cultivat o personalitate puternică și dominantă.

Sursa: Oscar Iustin - Facebook Sursa: Oscar Iustin - Facebook

„Bella era foarte timidă, nu venea niciunde, unde erau oameni și la mine a venit, mai timidă dar a venit. Am crezut că eu am ales-o, dar m-am înșelat amarnic, ea m-a ales pe mine pentru că fără mine nu ar fi ieșit din zona ei de confort. Când am luat-o era foarte speriată și am încercat să o scot din lumea asta, am reușit. Are propria ei personalitate, iar eu o las să facă ce vrea ea, în limita bunului simț. Noi doi suntem prieteni foarte buni, pot spune chiar că e ca sora mea. Am făcut această expoziție pentru că am vrut să le arăt oamenilor prin câte stări poate trece un cățel. Eu vreau să văd un cățel fiind liber ... care să se poată exprima”, spune stăpânul Bellei, Oscar Iustin.
Oscar Iustin și celelalte zece fotomodele au muncit din greu să o pună în valoare pe Bella. Sesiunile de fotografie au început în ianuarie și s-au finalizat în octombrie 2018. O zi de muncă pentru Bella a însemnat cinci minute de stat pentru poze întrerupte de câte 10 -15 minute de joacă sau mâncare.

Sursa: Oscar Iustin - Facebook Sursa: Oscar Iustin - Facebook

Pentru a înțelege expoziția de fotografie, ea trebuie parcursă de la stânga la dreapta, începând cu zidul de lângă toalete. Expoziția nu se concentrează pe nuditate, o prezintă pe Bella în mai multe ipostaze, ca dominantă sau dominatoare, cu emoții și tăriri.

„Ce am vurt să spun? E artă și toată lumea poate să interpreteze cum dorește și să vadă orice. Ne naștem goi dar trăim îmbrăcați. Plecăm din casă, ne luăm măștile și mergem prin viață. Cine e lupul? Lupul ești tu, lupul sunt eu, toți suntem lupi. Expoziția aceasta nu este a modelelor umane, este o expoziție de trăiri și de emoție. Vreau să transmit un mesaj, uitați-vă în ochii acestui câine și vedeți că este o trăire și o emoție. Noi ar trebui să empatizăm cu lumea animalelor, pentru că și ele au aceleași trăiri ca și noi, doar că au alte filtre”, se destăinuie Oscar.
Sursa foto principal: Oscar Iustin - Facebook

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Denisa Laicauf

de Denisa Laicauf

Denisa Laicauf Reporter 0744196362

Comentarii

2 comentarii

Till Eulenspiegel

Acum 4 ani

Da' fotografia ''Lupus et Orbanus'' de ce nu-i expusa?
Raspunde

@Till Eulenspiegel

Acum 4 ani

Vide Vadere facere Culum
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus