În ultima lună, la Majestic Sibiu, doi clienți au plecat fără să plătească după ce au închiriat sala de evenimente pentru o nuntă, respectiv un botez. Administratorul locului este disperat și spune că deși a făcut plângere la poliție, nu a rezolvat nimic. Așa că a postat imaginile cu hoții pe Facebook.
Se pare că persoanele care au profitat de încrederea celor de la Majestic Sibiu sunt căutate de mai mulți afaceriști din oraș. Pozele lor apar pe mai multe vitrine de magazine, explică Angela Stîngu, administratorul locației. „După ce am postat pe Facebook am primit numeroase mesaje de la sibieni care au pățit același lucru. Sunt puse pozele lor peste tot în magazine. Oamenii aceștia fură pur și simplu cu nesimțire și nu le face nimeni nimic. Tocmai de aceea trebuie măcar să punem pe toată lumea în gardă”, spune femeia.
Angela povestește cum deja de două ori în mai puțin de o lună s-a ales cu petrecerea organizată și cu banii neîncasați.
„De două ori mi s-a întâmplat. Prima familie a fost cândva în septembrie și duminica trecută a fost următoarea. Pe ei nu îi sperie nimic, nici poliția. Deși am contactat autoritățile, nu s-a rezolvat nimic, pentru că oamenii aceștia dispar pur și simplu. Spre exemplu, a doua familie a trimis pe altcineva la contract acum vreo 2 luni și acum la eveniment ne-am trezit cu alți oameni. Le-am spus că trebuie să plătească înainte, dar au spus că nu au bani și m-au rugat să îi las să rămână totuși. În mijlocul evenimentului au spus că pleacă să culce copilul și că se întorc cu banii. În schimb, au dispărut cu totul. Tocmai de aceea am decis să le pun pozele pe Facebook. După ce am postat mi-au scris amândouă să le șterg și că îmi plătesc în rate”, explică Angela Stîngu.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu au fost contactați de reporterul Turnul Sfatului și vor transmite o poziție în curând, în legătură cu acest subiect.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Județului Sibiu , Turnul Sfatului , Majestic Sibiu , Angela Stîngu , Reprezentanții Inspectoratului
Vizualizari: 31231
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
O sibianca
Acum 6 ore
Eu
Acum 6 ore
Kokos
Acum 6 ore
LOL
Acum 6 ore
Hermannstadt