Dan Barna pornește în lupta pentru Cotroceni de la Sibiu, unde a declarat că „există sentimentul că revoluția de acum 30 de ani nu s-a încheiat”. Acesta a ținut un discurs de aproximativ 30 de minute de pe o scenă instalată în Piața Mică, în fața a câteva sute de susținători ai Alianței USR-PLUS. La eveniment a fost și liderul PLUS, fostul premier Dacian Cioloș, care este și propunerea alianței pentru aceași funcție în cazul unui succes la viitoarele alegeri parlamentare.
Adunarea USR-PLUS pentru lansarea candidaturii lui Dan Barna la Președinție a început un pic după ora anunțată, 18:00, odată cu apariția celor doi lideri politicieni în Piața Mică. Însă a mai trecut ceva timp până aceștia au urcat pe scenă, fiind înconjurați de „fani” pentru poze, schimb de opinii sau dat mâna. În timp ce mulțimea îi aștepta, membri ai celor două partide împărțeau baloane și stegulețe în culorile USR și PLUS și cu inscripția „Dan Barna președinte”.
Până să înceapă discursurile liderilor celor două partide, moderatorii întâlnirii, Adrian Echert, președintele USR Sibiu, și Andreea Szabo, coordonator regional PLUS, regiunea centru, au anunțat că „vom face un pic de încălzire”, chemând pe scenă formația Omul cu Șobolani. „Bună seara, Sibiu. Noi suntem Omul cu Șobolani, ceea ce vă dorim și dumneavoastră”, au spus artiștii, cântând câteva piese, până când soarele începea să apună.
Au urmat câteva discursuri ale unor membri USR și PLUS în care aceștia au încercat să argumenteze de ce oamenii să-l voteze pe Dan Barna pentru funcția de președinte. Printre ei, sibienii Nicu Ștefănuță și Diana Mureșan, după care liderii celor două formațiuni.
Dacian Cioloș a vorbit despre câteva din punctele menționate în programul electoral al lui Dan Barna, subliniind importanța susținerii domeniilor educație, sănătate, dar și a parteneriatului cu antreprenorii
„Am împlinit de curând 50 de ani. Pentru mine acesta e ultimul tren în care generația în care m-am născut poate să-și facă datoria față de țara asta. Au trecut 30 de ani în care am așteptat și de acum înainte nu mai putem aștepta, trebuie să schimbăm noi istoria astăzi. Generația mea trebuie să predea ștafeta generația lui Dan. Știm împreună că putem trăi fericiți în România. Haideți s-o facem, începând de astăzi”, a declarat Dacian Cioloș.

În discursul său, Dan Barna a pomenit aspecte personale din viața sa, dar și desprecum s-a implicat în politică. Acesta i-a anunțat pe sibieni că astăzi a lansat programul său despre viziunea asupra României. „Nu mai vrea să fim o țară de oameni resemnați, nu mai vreau să spunem Așa e în România, la noi nu se poate. În România, de fapt, se poate”, a spus liderul USR. Acesta a vorbit despre aprcursul politic al USR și ulterior al PLUS, lăudând performanța obținută la europarlamentarele de pe 26 mai. Totodată, Dan Barna a promis că va realiza și lucruri care nu sunt în atribuțiile președintelui: „Trebuie să legăm toate provinciile istorice prin autostrăzi și lucrul acesta se va întâmpla în mandatul meu. Este unul din obiective”.
„La 30 de ani de la Revoluție a rămas cumva un sentiment de revoluție neîncheiată. Cred că este de datoria acestei generații, a noastră să încheiem revoluția părinților care ne-au dat libertatea cu bunăstarea pe care le-o datorăm. Pentru că asta așteaptă părinții de la noi” - Dan Barna

Acesta și-a încheiat discursul, explicând ce are în vedere prin sloganul „fericiți în România”: „Trebuie să cerem mult de la politicieni și trebuie să avem așteptări mari de la cei care ne reprezintă. Nu mai vreau să fie absurd să te gândești că vrei să fii fericit la tine în țară în România”, dar și s-a arătat optimist în privința rezultatelor de la prezidențiale: „câștigăm alegerile”.
A urmat o baie de mulțime și același „Omul cu Șobolani”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Dacian Cioloş , Piața Mică , În România , Andreea Szabo , Nicu Ștefănuță , Dan Barna , Adrian Echert , Diana Mureșan
Vizualizari: 2509
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Popescu Ion
Acum 2 ore
Sodolescu Raluca
Acum 2 ore
Cibi
Acum 3 ore
Mora
Acum 3 ore
Sibianul comentator