Marți,
25.11.2025
Cer Senin
Acum
-1°C

Sibian, reținut pentru violență și viol față de concubina sa

Sibian, reținut pentru violență și viol față de concubina sa

Un tânăr din Sibiu se află timp de 24 de ore în custodia poliției după ce ar fi agresat fizic și ulterior violat concubina cu care locuia împreună.

Potrivit IPJ Sibiu, la data de 10 octombrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 25 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și viol. Potrivit acestora, în fapt, în noaptea de 9 spre 10 octombrie, bărbatul și-ar fi agresat fizic concubina în timp ce se aflau în locuința acestora din municipiul Sibiu, întreținând apoi raporturi sexuale cu tânăra în vârstă de 20 de ani, împotriva voinței acesteia.

Sibianul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, Biroul de Investigații Criminale.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus