Vineri,
02.12.2022
Partial Noros
Acum
6°C

Un sat de la marginea județului Sibiu va avea o grădiniță nouă: va lua forma unei „gospodării” specifice săsești

Un sat de la marginea județului Sibiu va avea o grădiniță nouă: va lua forma unei „gospodării” specifice săsești

Grădinița din satul Valchid, comuna Hoghilag, va fi reabilitată cu bani europeni în următorii 3 ani. Aceasta va arăta cu totul altfel, urmând să fie dotată cu echipament și mobilier de ultimă generație, dar va păstra stilul unei „gospodării” săsești.

Contractul de finanțare nerambursabilă a fost semnat la sfârșitul lunii septembrie, potrivit ADR Centru, prin care comuna va dispune de bugetul necesar pentru investiții în modernizarea și extinderea grădiniței din Valchid. Proiectul are o valoare totală de peste 1,75 milioane lei, din care peste 1,71 milioane lei reprezintă finanțarea nerambursabilă alocată, iar cererea de finanțare a fost depusă în cadrul Priorității de Investiții 10.1 a Programului Operațional Regional 2014-2020. Scopul acestor proiecte este de a pune bazele unui proces educațional eficient printr-o infrastructură performantă, mai ales în mediul rural unde condițiile dezvoltării educației de calitate sunt precare. Termenul de finalizare al proiectului este estimat la data de 30 noiembrie 2023.

gradinita hoghilag 1

Proiectul din Valchid-Hoghilag se adresează în special persoanelor aparținând categoriei dezavantajate din acest sat.Astfel, în prezent populația dezavantajată a satului Valchid este în număr de 504 oameni de etnie rromă. Conform datelor preluate de la compartimentul de asistență socială din cadrul Primăriei Hoghilag, un număr de aproximativ 21 de copii cu vârste cuprinse între 3-7 ani nu sunt înscriși în nici una din unitățile de învățământ din apropriere. Conform datelor preluate din ultimul recensamânt și din datele de la unitatea de învățământ Școala Gimnazială Hoghilag, numărul de copii neînscriși la nici o școală este în creștere cu aproximativ 20%-22% în fiecare an.

Lucrările vor viza demolări și reparații la imobilul vechi de peste 40 de ani, dar și o extindere, care va ține cont de specificul săsesc al zonei și va respecta normativele pentru grădinițe. Noul imobil al grădiniței din Valchid va lua forma unei „gospodării” specifice săsești, cu două curți: în față, pentru primire și activități educative și cea din spate, de după „șură”, pentru joacă, sport și recreere a copiilor. Clădirea păstrată va avea un windfang (hol de acces), un vestiar pentru 2 grupe, o sală multifuncțională, în care se va face și servirea mesei, vestiar și grupuri sanitare dedicate, dar și o încăpere destinată cadrelor didactice și cabinetul medical. Extinderea construcției va adăposti doua săli pentru grupe de 25 copii, cu grupuri sanitare proprii, o cameră de izolare cu baie proprie, și un spațiu comun pentru joacă și activități diverse. Toate căile de acces vor fi adaptate persoanelor cu dizabilități, iar în corpul de clădire rezultat în urma extinderii se va realiza încăperea pentru centrala termică pe combustibil solid.

gradinita hoghilag 3

gradinita hoghilag 4

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus