În viziunea primarului Sibiului, Astrid Fodor, în afara unei noi Căi a Dumbrăvii care va fi modernizată din fonduri europene, în aceeași zonă ar putea fi demarate de anul viitor lucrările la o nouă stradă care, la fel, să aibă trei benzi de circulație. Una urmând a fi dedicată circulației autobuzelor.
Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a făcut acest anunț în cadrul dezbaterii organizată de către Consiliul județean Sibiu referitor la lărgirea drumului județean 106C, în zona din cartierul Arhtecților. Iar strada la care se referă va purta numele de Prelungirea Arieșului. ”Noi facem și o ieșire peste fostul teren al Tursib, prelungirea străzii Arieșului. O stradă cu trei benzi, dintre care una dedicată autobuzelor. În primăvară cred că ne putem apuca și de această stradă, acum suntem în schimb de terenuri cu Tursib”, a declarat primarul Fodor. Viitoarea stradă va avea o lungime de aproximativ 300 de metri și va lega strada Arieșului de strada Siretului. În opinia primarului Sibiului, această viitoare Prelungire a Arieșului va ajuta și la decongestionarea traficului din zona ieșirii înspre cartierul Arhitecților.
Schița este doar o estimare a traseului viitoarei străzi. Sursa foto: Google Earth
Termenul anunțat de primar pentru începerea lucrărilor este, însă, cel puțin ambițios, dacă nu utopic. Abia la finalul lunii iulie consilierii locali au aprobat efectuarea lucrărilor cadastrale necesare reglementării juridice a terenului, astfel încât suprafața necesară amenajării străzii să poată fi preluată de către Primărie. Realizarea studiului de fezabilitate, aprobarea indicatorilor tehnico-economici, atribuirea proiectării și execuției străzilor sunt etape care cu greu ar putea fi comprimate într-atât încât să permită lansarea lucrărilor în primăvara anului viitor.
O Cale a Dumbrăvii cu bandă pentru autobuze
Prima arteră din Sibiu pentru care s-a decis amenajarea unei benzi dedicată transportului în comun este Calea Dumbrăvii. Decizia a fost luată după elaborarea unui studiu de trafic, utilizat mai apoi și pentru a depune cererea de finanțare a lucrărilor de modernizare a Căii Dumbrăvii din fonduri europene nerambursabile. Strada este acum în curs de proiectare (se așteaptă și semnarea contractului de finanțare nerambursabilă), iar porțiunea pe care va fi amenajată banda dedicată autobuzelor este cea cuprinsă între intersecțiile cu Nicolaus Olahus și Siretului. Sensul de circulație pe această bandă va fi dinspre centrul orașului către ieșire. Citește mai multe despre proiectul modernizării Căii Dumbrăvii aici
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Astrid Fodor , Calea Dumbrăvii , Nicolaus Olahus , Google Earth , Banda Desenată , Căii Dumbrăvii , Primarul Sibiului , Artă Stradală , circulatieț , Pentru Sibiu , autobuze , Prelungirea Arieșului , banda dedicata
Vizualizari: 13194


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Adi
Acum 7 ore
X
Acum 9 ore
Toto
Acum 9 ore
Un sibian
Acum 9 ore
Ina