Miercuri,
09.10.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Controversa semnelor de „oprire interzisă” de pe Centumvirilor. Poliția locală zice una, judecătoria, alta

Controversa semnelor de „oprire interzisă” de pe Centumvirilor. Poliția locală zice una, judecătoria, alta

Un locatar de pe strada Centumvirilor a adus în discuție publică problemele pe care le întâmpină cu parcarea de pe strada unde locuiește. Poliția susține că semnele de circulație sunt valabile pe partea pe care sunt amplasate, în timp ce Radu Postatny a câștigat în tribunal un proces de anulare a unei amenzi.

La începutul lunii octombrie Radu Postatny, a fost amendat pentru că a parcat pe partea stângă a drumului de pe strada Centumvirilor. Amenda a fost anulată după ce în urmă cu câteva luni a câștigat un proces pe aceeași speță prin care i se dădea dreptate. Cu toate că amenda lui Postatny a fost anulată, polițiștii locali continuă să amendeze locatarii care parchează pe strada Centumvirilor. Încă un locatar din zonă a câștigat un proces cu o situație similară.

Radu Postatny susține că semnele de circulație de pe stradă nu sunt aplicate conform legii, din acest motiv locatarii sunt amendați de poliție. Semnele de „oprire interzisă”, în umăr de trei din prima parte a străzii, se anulează unul pe celălalt, crede sibianul. Astfel, atât semnul din partea stângă (B), cât și cel din partea dreaptă (A) sunt anulate de semnul care semnalează finalul tronsonului de oprire interzisă (C), explică Radu, bazându-se pe articolul 66 din Codul Rutier (foto principală).

Art. 66. – (1) Semnificaţia unui indicator este valabilă pe întreaga lăţime a părţii carosabile deschise circulaţiei conducătorilor cărora li se adresează. (6) Semnificaţia indicatoarelor de interzicere sau de restricţie începe din dreptul acestora. În lipsa unei semnalizări care să precizeze lungimea sectorului pe care se aplică reglementarea ori a unor indicatoare care să anunţe sfârşitul interdicţiei sau al restricţiei, semnificaţia acestor indicatoare încetează în intersecţia cea mai apropiată.
„Pe această cale anunț și conducătorii auto care au primit amendă pentru «oprire neregulamentară» pe str. Centumvirilor (partea stângă de la nr. 4 încolo) că Poliția Locală a comis un abuz și îl comit în continuare, cu complicitatea conducerii măiestre a urbei. Fapt pentru care pot solicita returnarea sumelor plătite ca amenzi, anularea punctelor de penalizare și daune morale pentru disconfortul creat (dacă vi s-au ridicat autoturismele). Strada Centumvirilor NU DISPUNE de nici un fel de marcaj rutier și nici de trotuar sau altă zonă rezervată PIETONILOR. Strada Centumvirilor este drum important de evacuare a traficului din centru, dar ce nu vă spune Primăria Sibiu este că, din punct de vedere tehnic, strada asta nu îndeplinește condiții suficiente pentru o astfel de categorie de drum”, scrie Radu Postatny pe Facebook.

La rândul lor, reprezentații Poliției Rutiere au explicat că semnele de circulație sunt valabile pe partea pe care sunt instalate, până la prima intersecție. Semnul B, în acest caz, indică oprirea interzisă în partea stângă a drumului până la prima intersecție, cu strada Poștei, iar indicatorul C - „oprire interzisă” pentru a doua parte a străzii Centumvirilor, până la intersecția cu strada Bastionului.

Semnul instalat în data de 29 octombrie Semnul instalat în data de 29 octombrie

„Aceste măsuri au fost necesare pentru că altfel nu ar fi putut intra nicio o mașină de intervenții. Totul este pentru siguranța cetățenilor”, spun reprezentații poliției.
Radu Postatny continuă să își susțină dreptatea, aducând în prim-plan articolul 66 din Codul Rutier. „Nu există articol de lege care să specifice că semnul oprirea interzisă e valabil doar pe partea pe care e amplasat”, subliniază Radu.

Oamenii continuă se fie nemulțumiți și își doresc să continue demersul lor în ceea ce privește strada și semnele de circulație controversate. Strada Centumvirilor este trecută pe lista străzilor care vor deveni pietonale în următori ani.

Sursa foto principal: David Postatny - Facebook

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Denisa Laicauf

de Denisa Laicauf

Denisa Laicauf Reporter 0744196362

Comentarii

7 comentarii

O Opinie

Acum 4 ani

In opinia mea de sofer mediocru, semnul de OPRIRE iNTERZISA (A) insotit de o sageata cu varful in sus, marcheaza inceputul zonei de OPRIRE INTERZISA, iar indicatorul de OPRIRE INTERZISA (C) insotit de sageata cu varful in jos semnifica sfarsitul zonei de OPRIRE INTERZISA, practic delimiteaza exact zona de oprire interzisa, iar in lipsa celor 2 sageti pe indicatoare oprirea este interzisa din dreptul indicatorului si pana in prima intersectie.
Raspunde

Radu

Acum 4 ani

Corect până aici, însă art. 66 pct. 1 din Regulamentul de Aplicare a OUG spune: Art. 66. – (1) Semnificaţia unui indicator este valabilă pe întreaga lăţime a părţii carosabile deschise circulaţiei conducătorilor cărora li se adresează. Fapt pentru care, indicatorul din partea dreaptă este anulat de cel de mai sus din partea stângă. Nu este o „interpretare” ci este litera legii, fapt confirmat și de instanță. Singurii care afirmă că e valabil pe partea pe care îl amplasezi sunt cei de la Poliția Locală, mai exact ăia care stau în birou. Dar ei cunosc legea mai bine decât magistrații :)) Mai aștept un punct de vedere oficial după care urmează o plângere penală.
Raspunde

Sibian din centru

Acum 4 ani

Conform alin.1 art,66 de mai jos d-le O Opinie ar trebuie sa citesti in DEX semnificatia cuvantului ,,lăţime". Noroc ca magistratii au facut asta. Din pacate nu putem avea asemenea pretentii de la gardienii nostrii publici si sefii lor. Oricum se vede ca se simt cu musca pe caciula pentru ca ieri au mai pus un semn de Oprirea Interzisa la intersectia cu strada Postei. Art. 66. – (1) Semnificaţia unui indicator este valabilă pe întreaga lăţime a părţii carosabile deschise circulaţiei conducătorilor cărora li se adresează. […] (6) Semnificaţia indicatoarelor de interzicere sau de restricţie începe din dreptul acestora. În lipsa unei semnalizări care să precizeze lungimea sectorului pe care se aplică reglementarea ori a unor indicatoare care să anunţe sfârşitul interdicţiei sau al restricţiei, semnificaţia acestor indicatoare încetează în intersecţia cea mai apropiată.
Raspunde

Fanica Ion

Acum 4 ani

Si pe str. Bihorului, in dreptul Liceului "O. Ghibu", pe sensul de mers catre parc, se aplica amenzi desi opresti inainte de semnul cu stationarea interzisa. Intrebare: la examenul pentru permis, daca opresti in fata unui asemenea semn de circulatie, pe strada cu dublu sens, pici examenul? Sau domnii de la circulatie trebuie sa-i scoleasca pe colegii lor boaftari de la locala?
Raspunde

Vicent

Acum 4 ani

Masura de a elibera partea stanga a strazii Centumvirilor este o mare prostie permitand soferilor sa circule cu viteze duble sau triple fata de limita impusa de 20km/h aproape de case pe partea stanga pe care este pusa piatra cubica mare, ocolind partea cu pietre de rau plina de gropi care micsoara viteza autoturismelo, existand pericol major de accidente pentru cetatenii care ies din imobil sau circula pe acea parte.
Raspunde

un sofer

Acum 4 ani

In tari mai civilizate (SUA) exista pompieri sau echivalentul ISU responsabili (nu ca cei de pe la noi) care cel putin pe strazile mai inguste au delimitat prin vopsirea unei linii rosii pe carosabil spatiul care NU poate fi blocat pt a le permite interventia cu masini mari pt stingerea incendiilor sau alte situatii. Absolut nici o masina nu inclaca linia rosie. La noi ... D-zeu cu mila – daca treci seara pe diferite strazi inguste cand toate masinile sunt parcate “la innoptat” abia ramane loc de trecere pt o masina mica.
Raspunde

Cetatean

Acum 4 ani

Sa intelegem ca Primaria Sibiu este mai presus de lege? Odata ce magistratii au emis o hotarare vizavi de acest caz musiu Aldea isi permite sa o sfideze, sau sa intelegem ca pe d-na Primar nu o intereseaza faptul ca un serviciu al Primariei pus sa serveasca cetatenii isi permite sa iroseasca banii publici, sa plimbe cetatenii prin tribunale sau chiar sa riste acuzatii de abuz pe o speta in care magistratii au emis o hotarare definitiva. In fond nu este vorba de o controversa atata timp cand legea este foarte clara.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus