Conducerea Aeroportului Internațional Sibiu și Amara Tour anunță deschiderea unei rute noi de vacanță, către Marea Mediterană.
În sezonul de vară 2020 sibienii și turiștii vor putea merge în vacanță de la Sibiu spre Monastir – Tunisia. Lansarea oficială a rutei este programată pentru joi, 28 noiembrie, în cadrul unui eveniment special pregătit ce va avea loc în salonul de business al Aeroportului Internațional Sibiu.
Aflat pe coasta Mării Mediterane, Monastir este un oraș cu o istorie foarte bogată, în prezent fiind considerat unul dintre cele mai frumoase din Tunisia. Se află la aproximativ 160 de kilometri de capitala Tunisiei și are un aeroport internațional modern. Acesta are legături directe cu două mari capitale ale lumii, precum Bruxelles sau Paris, și orașe mai mici, precum Nice și Tunis.
Reamintim că în luna august, conducerea AIS a mai anunțat introducerea unei destinații de vacanță cu plecare din Sibiu. Începând cu 22 decembrie 2019, agenția de turism KUSADASI oprerează o nouă destinație de vacanță cu zbor direct de pe Aeroportul Internațional Sibiu, respectiv Hurghada, Egipt.
Zborurile spre această destinație vor fi operate în regim de curse charter, cu o frecvență săptămânală, în zilele de duminică în perioada decembrie 2019 – ianuarie 2020.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Zborul Blue Air , Aeroportul Internațional Sibiu , Mării Mediterane , Amara Tour , Charter Autocar Kusadasi , Marea Mediterana , monastir , Oportunistul Mandache
Vizualizari: 19916
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Alte natiuni erau demult reunite - noi lucru slab
Acum 4 ore
HBomb
Acum 4 ore
Q
Acum 4 ore
Q
Acum 4 ore
Q - erau limacși