Carbohidrații sunt adesea considerați dușmanii curelor de slăbire - dar pâinea prăjită mâncată dimineața ar putea de fapt chiar ajuta la pierderea în greutate, conform unui nou studiu.
„O felie de pâine consumată dimineața duce la un nivel mai scăzut al glucozei și îngrașă mai puțin decât o felie de pâine consumată seara”, susține autorul studiului, Dr. Daniela Jakubowicz, de la Universitatea din Tel Aviv, care recomandă consumul de pâine prăjită dimineața.
„Ora din zi - când mănânci și cât de frecvent mănânci - este mai importantă decât ce mănânci și câte calorii consumi”, mai susține autoarea studiului.
Prăjitor de pâine - oferte online
Conform studiului, cei care au mâncat un mic dejun copios, un prânz mediu și o porție mică la cină au pierdut mai mult în greutate decât cei care au mâncat șase mese de dimensiuni mici de-a lungul zilei.
Studiul s-a ocupat de persoanele cu diabet și obezitate, dar rezultatele sale se pot aplica asupra oricăror persoane care vor să învețe cum să slăbească eficient.
Nutriționistul australian Susie Burrell a fost de acord cu concluzia studiului cercetătoarei de la Universitatea din Tel Aviv, dar adaugă că mărimea porțiilor este și ea importantă.
„Există multe dovezi care ne arată că timpul mesei și distribuția carbohidraților de-a lungul zilei sunt factori esențiali pentru pierderea în greutate pe termen lung”, a explicat Burrell.
Adevărul este că, într-o eră a avalanșei informaționale, carbohidrații au ajuns să fie blamați pentru multe lucruri neadevărate. Cu toate acestea, niciun nutriționist serios nu recomandă renunțarea de tot la carbohidrați, chiar și în dietele pentru slăbit.
De asemenea, majoritatea nutriționiștilor vor recunoaște: pâinea prăjită este cea mai sănătoasă includere a carbohidraților în meniu. Dacă e și pâine de secară, cu atât mai bine.
Cum pâinea prăjită e doar pâine, iar gătitul ei nu îi schimbă valorile nutritive, o felie de pâine ar conține doar 69 de calorii, un gram de grăsimi, 11 grame de carbohidrați, 3 grame de proteine. Dar, pâine goală, fie și prăjită, nu e chiar cel mai apetisant lucru.
O felie de pâine prăjită cu unt ajunge la 170 de calorii, iar o felie de pâine prăjită cu jumătate de avocado are 230 de calorii.
prăjitor de pâine - oferte (LINK)
Dacă incluzi pâinea prăjită în dieta ta, ai grijă doar să nu exagerezi. Carbohidrații în exces nu ajută la slăbit, chiar dacă în cantități moderate pot fi de real folos.
Așadar, cu toate aceste mărturii de la nutriționiști, medici și cercetători, e clar că pâinea prăjită ar trebui să facă parte din meniul tău zilnic, ideal dimineața. Pentru asta nu ai nevoie decât de un prăjitor de pâine. La eMAG, un prăjitor de pâine poate fi cumpărat cu prețuri începând de la 49 de lei, ba chiar mai puțin, în funcție de campaniile de reduceri în derulare sau de ofertele sezoniere.
Un prăjitor de pâine, așadar, n-ar trebui să lipsească din nicio casă, cu atât mai mult din casa cuiva care încearcă să mănânce sănătos și să piardă în greutate.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1033
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sebastian Petrumihai Dendrologea ( pensionar, 50 de ani, senator )
Acum 2 ore
Mangalitza Intotero_Trifoi
Acum 2 ore
Asdfasdf
Acum 2 ore
Asdfasdf
Acum 2 ore
Un român