Sărbătorile de iarnă au convins sibienii să participe la cea mai haioasă cursă caritabilă. Astfel, o armată de Moși Crăciuni au invadat vineri seara centrul Sibiului, bucurând copii pe care i-au întâlnit pe drum. Concurenții cursei Marea MoșMondeală au alergat pe o distanță de trei kilometri pentru a sprijini persoanele cu dizabilități care își doresc să practice diferite ramuri sportive.
Vineri, 13 decembrie, a avut loc Marea MoșMondeală, cea mai haioasă cursă caritabilă. În total au participat 300 de concurenți îmbrăcați în Moș Crăciun. După această cursă vor putea fi achiziționate două scaune pentru persoanele cu dizabilități care își doresc să practice diferite sporturi. Cu puțin ajutor, Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, va putea achiziționa și cel de al treilea scaun.
„Totul a ieșit foarte bine. Toți cei care au văzut armata de Moși s-au bucurat, aici includem turiști, copii și adulți deopotrivă. A fost cu multă emoție pentru că am realizat că ne pasă unora de altora și ne dorim ca anul viitor să ne strângem și mai mulți pentru a putea ajuta cât mai multe persoane. Am alergat ușor, iar în fața noastră au fost doi reni cu câte o făclie în mână. Drumul nostru a fost plin de surprize. Noi ne ocupăm de nouă oameni și ne dorim să facem cât mai multe pentru ei. Trebuie să îi scoatem afară și să îndepărtăm această stigmă pe care o avem, acești oameni sunt mult mai puternici decât noi”, spune Dani Troancă, organizatorul cursei.
sursa: PLUS Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Subscriu la toate comentariile impotriva acestui eveniment, mai ales la partea care se defasoara in mijlocul naturii. Dar daca noi…
mariane nu mai manca ajutorul social degeaba si gaseste ti de lucru bre
Ca să fiu în ton cu cititorii voștri super inteligenți, omul avea 71 de ani, vina lui că n-a predat…
(Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)
Ca in lumea a 3-a, dar stai… suntem in lumea a 3-a!!! Nu pot sa il uit pe grindeanu pe…
















Lasă un răspuns