30 DE ANI Povestea primului sibian care a chemat orașul la revoltă. „Poate sunt doar un strigoi inadaptabil”

Graficianul Mircea Bozan este cel care, în noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989, a lipit primele 300 de afișe prin oraș, pentru a chema sibienii la revoltă împotriva regimului ceaușist și la comemorarea victimelor din Timișoara. Închis și torturat zeci de ani de comuniști, Mircea Bozan a devenit refugiat politic. Însă abia după 1989. Mai precis după ce a denunțat modul în care au fost furate primele ”alegeri libere”, cele din Duminica Orbului, și a fost bătut crunt de levierele ”noilor autorități libere”.

După ce și-a ascuns în apartament doi prieteni împușcați la Timișoara, care au reușit să fugă ascunși într-o locomotivă, Mircea Bozan avea să devină primul sibian care a chemat, în mod public, lumea la revoltă: prin producerea a 1.000 de afișe, din care 300 le-a lipit prin oraș, pe timp de noapte, pe furiș (puteți citi aici povestea primului ”afiș liber” din Sibiu).

Deținut politic, artistul plastic Mircea Bozan are o istorie lungă de ”încleștări” cu cei care reprezentau regimul comunist: condamnat la zece ani de închisoare în 1969 (tatăl lui primise 25 de ani, pentru că era lider țărănist), Bozan a fost eliberat în 1976, dar a intrat imediat în noi anchete. Și asta pentru că pe un perete aflat vizavi de fosta unitate militară de pe Calea Dumbrăvii din Sibiu a scris ”Jos comunismul!”. L-au văzut unii și l-au pârât și cu toate că l-a ținut pe ”nu” în brațe, ancheta tot a ținut un an. Oricum, Mircea Bozan a mai scris de alte două ori ”Jos comunismul!”, tot pe același zid, generând noi și noi anchete. Iar după ultimul mesaj de acest fel îl așteptau 20 de ani de pușcărie, după cum avea să afle. De data aceasta, cei care îl slujeau pe Ceaușescu aveau dovada: pe recipientul cu vopsea folosită la scrierea mesajului pe perete, castronel aruncat mai apoi într-o grădină din apropiere, erau amprentele lui Mircea Bozan. Culmea, tot acest dosar s-a încheiat abia în aprilie 1990, când a fost chemat la Tribunal pentru a răspunde acuzațiilor de ”acțiuni dușmănoase împotriva orânduirii socialiste”.

Împrejurările

”Nu știți cum e să te bată cineva între două birouri, cu cătușe la mâini și la picioare, atârnând în cătușe pe o coadă de lopată. Și te băteau la rinichi și la tălpi. Stil pe care nu îl puteți înțelege, oricât de dur ar fi reprodus prin imagini. Tot cu același anchetator, altădată, mi-am făcut semnul crucii când am intrat în anchetă, la Gherla. Și pentru că era în Vinerea Mare, mi-a bătut un cui în palma mâinii drepte, țintuindu-mă de birou. «Na, mă, să știi și tu cum a pățit hippie ăla jegos»”. Oamenii aceștia nu aveau limite. De fiecare dată, la orice anchetă, încercau să și le depășească”, povestește, acum, Mircea Bozan, despre modul în care decurgeau «anchetele» la care era supus.

Pe anchetator îl chema Otto Zilceag. Pe unul dintre ei. Doar unul dintre cele multe leviere ale puterii din acele vremuri. Mai erau și persoane din alt aluat. Cum era Traian Popșa, secretarul lui Richard Winter, fost prim-secretar al partidului pe județul Sibiu. Traian Popșa l-a scăpat de multe ori pe Bozan din mâinile Securității. ”De când am ieșit din închisoare până în 1989 am primit 417 citații la Securitate”, a numărat Bozan. Îl anchetau în legătură cu tot felul de lucruri petrecute în Sibiu sau aiurea. Soția sa și, mai apoi și copii, au stat de multe ori în fața sediului Securității pentru a cere eliberarea lui.

Mircea Bozan. Sursa foto: Facebook / Alex Bozan

În ultimele luni ale lui 1989, anchetele comuniștilor împotriva lui Mircea Bozan se apropiau de final. De la colegi avea să afle, mai apoi, că deja fusese dat afară și se și stabilise o zi în care artistul plastic să fie arestat și condamnat la 20 de ani de închisoare. Pentru a da un exemplu, totul trebuia să se întâmple în atelierul din Piața Mică al Întreprinderii de industrie mică și prestări servicii, unde era angajat ca designer (proiectant) de produs Mircea Bozan.

”Din iunie 1989 eu nu am mai primit niciun salariu. S-a dus securistul la contabila șefă și i-a spus că «din acest moment nu mai primește salariu și alocații de copii banditul Bozan». Soția mea, de asemenea, a fost penalizată, cu jumătate din salariu, pentru că nu a divorțat de «bandit». Aveam rată la bloc, de plătit apă, curent, gaz. Mai rămâneam cu 60 – 70 de lei pe lună, din care să creștem trei copii. Și aveam și casa plină de «refugiați». În decembrie 1989, când au venit să se ascundă la mine cei împușcați în Timișoara, efectiv nu aveam niciun ban să cumpăr măcar un colț de pâine. Nicu Paștiu și Adi Bud sunt oameni care ne-au adus de mâncare, nici nu discutau, față de alți ”prieteni” care au început să ne ocolească”, mai amintește Bozan de acele vremuri.

Revolta

Despre cum a trăit el evenimentele din decembrie 1989, Mircea Bozan a început să scrie amplu pe pagina sa de Facebook (îi puteți urmări scrierile aici). ”Eu zic că a fost o revoltă, nu o revoluție. Pentru mine, revoluția e cu totul altceva. În cazul acesta a fost o revoltă spontană”, spune în trecere Bozan.

La această ”revoltă”, Bozan a contribuit și prin afișele pe care le-a tipărit la atelierul unde era angajat (și, de unde, de fapt, era deja dat afară), în timp ce pe afară mișunau tot felul de organe represive ale comuniștilor, aflate în alertă ca urmare a evenimentelor din Timișoara. ”Am zis, curu` mâții, ăștia fac din Timișoara un cimitir mai mare decât orașul. Aici se gată lumea. Și m-am grăbit să fac afișul, de unul singur, să nu mai implic pe nimeni. Oricâte greșeli ar avea afișul, el trebuia să aibă un efect de mobilizare, m-am gândit. Să îi aduci pe oameni în stradă. Am zis, azi e 18, mâine e prea devreme să chem lumea, nici pe 20, că poate nu se împrăștie vorba. A treia zi să fie revolta. Și așa am scris, la pleasnă, 21 decembrie”, descrie Mircea Bozan motivul pentru care a ales să cheme sibienii în stradă pe 21 decembrie.

Legat de Revoluție i se citește în voce dezamăgirea. Mai ales cea produsă de oameni. De oamenii care, imediat după sângeroasele zile din 1989, au pus piciorul, la propriu, pe putere. ”Și brusc, Corneliu Bucur își ia atribuțiile de șef, își pune picioarele pe biroului lui Nicu (Nicu Ceaușescu, fiul fostului cuplu dictatorial n.r.), după care începe să caute prin sertare. Parcă era la el acasă, parcă totul era aranjat”, este una din scenele care îi vin în minte lui Bozan. La fel ca cea în care același Corneliu Bucur, pe 21 decembrie, fiind ofițer de serviciu la Muzeu ”a dat ordin să fie încuiată poarta principală și-i nota pe cei găsiți în Piață, amenințându-i că dacă nu vor intra de urgență în Muzeu sau Casa Albastră li se va desface contractul de munca și le va da numele Securității, în ziua care urma”.

”Cei care se dau rotunzi acum nu își dau seama că ei singuri nu puteau să facă nimic, dacă nu era Piața Mare din Sibiu cu câteva mii de oameni. Ar fi rămas fiecare o poveste”, Mircea Bozan

Alegerile furate din Sibiu

Valul evenimentelor care au urmat aveau să îl aducă pe Bozan în redacția primului ziar-alternativă la oficiosul de partid, Tribuna. ”Era ziarul «Dimineața». Un ziar cu nume bolșevic, care a fost înființat la propunerea lui Mircea Tomuș, el a impus numele noului ziar. Iar impunerea s-a petrecut în 28 sau 29 decembrie, în biroul fostului secretar cu propaganda, Bleahu”. Inițial, Bozan a fost chemat să se ocupe de grafica noului ziar, după care s-a trezit membru al echipei redacționale condusă de Traian Suciu.

După Revoluție, Mircea Bozan a ajuns într-o redacție. Mai apoi, în Germania, tot în apropierea industriei comunicării. Foto: Facebook / Mircea S Bozan

Și așa a ajuns Mircea Bozan să facă parte din ziariștii sibieni care, în duminica din 20 mai 1990, observau modul în care se derulează primele alegeri libere. Care numai corecte nu au fost, după cum avea să descopere Bozan și ceilalți colegi de redacție. ”În secțiile de votare nu au existat urne, ci doar pături puse pe jos unde lumea arunca acolo buletinele de vot. Așa s-a votat pe sate în tot județul Sibiu. Dar, din redacție au dispărut mai apoi toate filmele pe care le-am făcut în Duminica Orbului”, amintește Bozan.

Între timp, fenomenul Piața Universității continua în București, iar Bozan a hotărât că e cazul să anunțe și acolo, în Capitală, despre cum s-au furat voturile la Sibiu. ”În județul Sibiu nu a fost votat Iliescu, ci au fost furate voturile. Și l-am rugat pe Traian Suciu, redactorul șef, să facă un text pe care să îl citesc în Piața Universității”.

În ”România liberă”

Printr-un concurs de împrejurări, Bozan pleacă la București însoțit de graficianul Ștefan Orth, care își obține o viză de Austria pentru a organiza acolo o expoziție. Prin funcționarii ambasadei, Bozan ajunge să poată intra în contact cu Marian Muntean, liderul de atunci din Piața Universității, care îi facilitează accesul către microfon în fața a zeci de mii de oameni. ”Așa am ajuns să citesc, m-am bâlbâit, am prezentat exact cu cifre, cât s-a furat în satele din Sibiu”, amintește Bozan.

Cum mai erau ore bune până aproape de miezul nopții, când avea trenul de întoarcere către Sibiu, Mircea Bozan a profitat pentru a se întâlni și discuta cu alți artiști plastici prieteni din Capitală. La ei acasă, în blocul Uniunii Artiștilor Plastici. ”Pe la nouă bate cineva la ușă, la ateliere. Au intrat în atelier mai mulți îmbrăcați în niște combinezoane negre și au întrebat dacă acolo se află Mircea Bozan. «Vă rog să veniți cu noi, ați fugit de la locul accidentului, ați omorât o femeie»”, își amintește graficianul de momentul care avea să însemne despărțirea de România. Pentru că degeaba le-a explicat Bozan că el nu are mașină, că nu are carnet de șofer și că el, de fapt, se întoarce la Sibiu cu trenul pentru care avea biletele la el. ”Autoritățile” în combinezoane de luptători au insistat să îl escorteze pentru declarații. Care declarații au fost, de fapt, o bătaie în urma căreia Mircea Bozan a ajuns în comă. ”Prin niște garaje, am ajuns într-un birou, în care erau doi tipi care păreau măcelari, cu mânecile suflecate. Au întrebat ce declarație trebuie să dau prima dată. Și m-au luat la bătaie. Dar bătaie-bătaie, în stil de Securitate. La un moment dat, când eram jos, am auzit vocea cuiva care a intrat în cameră: «a dat vreo declarație nemernicul?». Și am văzut niște picioare goale, încălțate în sandale, cu pantaloni kaki, în stilul culorilor uniformelor americane de armată. «Încheiați treaba și scăpați de el», a mai spus persoane. În timp ce mă băteau mi-am dat seama că vocea nu putea să fie decât a lui Gelu Voican Voiculescu. Mi-am pierdut cunoștința și m-au aruncat în containerul cu materiale de construcții lângă blocul UAP. Acolo am fost descoperit dimineața de femeile de serviciu. Au descoperit pașaportul și buletinul asupra mea și așa au reușit să o sune pe soția mea”.

Adus la Sibiu, Mircea Bozan a fost preluat de unul dintre prieteni care i-a spus soției că, în țară, nu ar fi avut șanse de supraviețuire, la cât de grav era bătut. Așa că a fost suit într-o mașină cu destinația Austria. După tratamentele din Austria, Mircea Bozan a ajuns să fie mai apoi tratat în Germania, la o facilitate destinată tratamentelor militarilor reîntorși din teatrele de operațiuni. Contactat și de autoritățile germane, Bozan cere, în cele din urmă, azil politic, pe care îl primește. De altfel, cât timp se afla încă sub tratament, Bozan este anunțat de socrul său din țară că a primit un plic. Cu un document prin care Consiliul Provizoriu de Uniune Națională îl declara ”persona non-grata”, interzicându-i reîntoarcerea în țară. ”Eu primisem deja statutul de refugiat politic. Și am primit statut de rezident sub protecție germană. Și pentru că am primit vizite de amenințare, a noastră și a copiilor, aproape un an am fost păziți de poliția germană”.

Reîntoarcerea

Mircea Bozan nu a mai încercat să se întoarcă în România până în 2001 când a solicitat viză prin intermediul Consulatului României de la Bonn. A primit viza și câteva săptămâni mai apoi ateriza pe aeroportul din Sibiu. ”Când am aterizat, ni s-a spus că nu sunt actele în regulă. Deși aveam viză. Și am stat pe o noapte în aeroport, după care a doua zi ne-am întors în Germania. Cred că încă eram pe lista neagră de a intra în țară. Reîntors în Germania, am făcut scandal la ambasada României. După vreo două luni, sunt sunat de un prieten să încerc iarăși. Și am trecut fără probleme de graniță. De atunci, relativ constant vin la Sibiu. Sincer, eu acasă mă simt doar când trec pragul câtorva prieteni și al apartamentului din Vasile Aaron. În rest, dacă merg prin oraș, sunt ca un străin”, mai povestește Bozan.

În Germania și-a urmat cariera de ilustrator și grafician, lucrând cu studiouri de televiziune sau companii cunoscute din publicitate. ”M-am integrat aici fără să am niciun fel de problemă. Și nici nu m-am mai luptat cu ceea ce am trăit în România, căci și avocatul meu mi-a spus că mă lupt cu morile de vânt. Singura mea încercare e că am scris Institutului de cercetare a istoriei comunismului, să văd dacă îmi pot da în judecată investigatorii, inclusiv pe Gelu Voican Voiculescu. Mi s-a răspuns că termenul de prescripție era depășit: și pentru anchetatorii de la Gherla și pentru anchetatorii de la Securitate și pentru cazul cu Voiculescu”.

30 de ani: ”doar decorativ”

Mircea Bozan spune că se simte străin, reîntorcându-se printre sibieni. ”Am găsit prieteni care sunt permanent puși pe a fi împotrivă. Greu am găsit oameni care să te lase să povestești ceva de la a la z fără să te întrerupă, fără să spună că știa el mai bine cum decurgea, de exemplu, o anchetă la care eu eram subiectul”.

Și dezamăgirile legate de cei 30 de ani de post-comunism în România îi sunt clare. ”România s-a transformat doar decorativ. Oamenii sunt aceiași. Dacă eu mă duc în Vasile Aaron, unde am apartamentul, dacă mă duc la Penny Market, găsesc aceleași fețe obosite ca acum 30 de ani. Printre vecini găsesc același om neschimbat. E un lucru care pe mine mă doare și îmi dă senzația că 30 de ani nu s-a schimbat nimic. Confuzia este generală. Și una manipulată. Toate partidele au aceeași rădăcină: FSN-ul. O structură care a împrăștiat tipi care s-au lipit de partide în funcții de liberali, de exemplu”.

În reîntoarcerile sale la Sibiu, Mircea Bozan nu a ratat participarea la protestele ”Vă vedem”. Foto: Facebook / Mircea S Bozan

Deprofesionalizarea este, acum, una dintre cele mai mari probleme ale țării, constată Mircea Bozan. ”În viață lucrul acesta l-am învățat în penitenciar: că viața trebuie să fie o luptă profesionistă. Dacă nu știi ce vrei de la viață ca un profesionist, viața te topește. În Germania am reușit să sparg gheața și să mă impun fiind așa cum am vrut eu. În România oamenii nu gândesc de la bun început ce vor să facă. Nici firmele din România: totul este deprofesionalizat, totul pare făcut la pleasnă. Viața politică în România e o adunătură de amatori, care nu urmăresc decât interese personale. Oamenii au fost și sunt masă de manevră”.

Și Sibiul este, de fapt, o Românie la scară mai mică. ”Reducând România la Sibiu: dacă vin aici, văd că s-a făcut aeroport nou, dar s-au făcut și kitschuri arhitecturale noi și multe. Orașul s-a dezmembrat oarecum, nu prea pare că există niciun fel de concordanță între ceea ce se construiește. Pe Calea Cisnădiei s-a construit fără să existe infrastructura necesară. Este incredibil cum se mai poate ajunge la astfel de situații. Dacă acum, în 2020, tu încă ești total străin de meserie, cum vrei să dezvolți în țara? Profesionalismul lor, al parlamentarilor, ar putea ajuta România. Dar ei și-au dezvoltat afacerile lor și apoi s-au acoperit de politic. Așa văd eu. Poate sunt doar un strigoi inadaptabil care nu înțelege ce s-a schimbat în România”.

Mircea Bozan are 74 de ani. Nu a fost niciodată membru al vreunei asociații de revoluționari.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).