Luni,
16.09.2024
Innorat
Acum
16°C

Trei posturi de actor scoase la conscurs de Teatrul Național &;Radu Stanca&;

Trei posturi de actor scoase la conscurs de Teatrul Național &;Radu Stanca&;

Teatrul Național „Radu Stanca” (TNRS) scoate la concurs trei posturi de actori. Este vorba despre două posturi de actori la secția română, dintre care unul de actor gradul I și un post pentru un actor debutant, gradul II. De asemenea, este vacant un post de actor, gradul II, pentru secția germană. Concursul este lansat la nivel național, astfel, putând participa actori din întreaga Românie. Depunerea dosarelor se poate face până luni, 20 ianuarie, iar prima probă are loc în 26 ianuarie. TNRS scoate la concurs trei posturi de actor, dintre care unul este pentru debutanți. Dosarele pot fi depuse la biroul de Resurse Umane al instituției, până luni, 20 ianuarie, între orele 8.00 – 16.00. După selecția dosarelor urmează un workshop, proba practică și un interviu. Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidații declarați admiși la etapa precedentă. În final, vor fi angajați candidații care obțin minim 50 de puncte din punctajul maxim de 100 de puncte. Concursul se desfășoară la sediul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu.

În 26 ianuarie, de la ora 10.00 are loc workshop-ul pentru actorul debutant, sector artistic, secția română. În 27 ianuarie de la ora 10.00 este proba practică pentru pentru posturile de actor debutant, sector artistic, secția română și pentru actor gradul I, aceeași secție, iar de la ora 15.00 are loc proba practică pentru postul de actor, gradul II, sector artistic, secția germană. În 29 ianuarie, de la ora 10.00 are loc interviul pentru actorii care vor dori să ajungă angajați la secția română a teatrului, iar de la ora 15.00 pentru secția germană. Conterstațiile privind rezultatele se pot depune în maxim 24 de ore de la afișarea acestora. „Dorim să dăm șansa tuturor actorilor tineri și nu numai tineri din România să poată să se bată pentru un loc în această capitală a teatrului românesc și mondial. Avem un acor debutant, un actor gradul II și un actor gradul I. Vor fi etape serioase de analiză a ceea ce înseamnă activitatea lor. Vom încerca să-i aducem pe cei mai buni la Sibiu”, a declarat Constantin Chiriac pe această temă. Toate detaliile cu privire la concursul de angajare pot fi găsite pe site-ul instituției sau la sediul de pe bld. Corneliu Coposu, nr. 2, persoană de contact Florina Lungoci, tel: 0731.909.285, 0269.210.092, int. 120, fax.0269.210532, e-mail [email protected].

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus