Duminică,
18.05.2025
Innorat
Acum
9°C

Sibiul și Brașovul sunt județele preferate de turiști, în regiunea centru

Sibiul și Brașovul sunt județele preferate de turiști, în regiunea centru

Aproape 46.000 de turişti străini au vizitat judeţe din Regiunea Centru în octombrie 2019, majoritatea acestora optând pentru Braşov şi Sibiu, potrivit unui comunicat transmis,  AGERPRES de către Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba.

Astfel, conform sursei citate, în octombrie 2019 au fost înregistraţi în Regiunea Centru 45.750 de turişti străini, numărul acestora reprezentând aproape o cincime din totalul la nivel naţional.

Distribuţia pe judeţele din Regiunea Centru a fost "inegală", Braşovul şi Sibiul deţinând 36,7%, respectiv 31,4% din totalul la nivel regional, menţionează DRS Alba.

În ceea ce îi priveşte pe turiştii români care au vizitat Regiunea Centru, aceştia au deţinut o pondere de 83,3% din numărul total de turişti înregistraţi în cele şase judeţe componente şi de 27,1% din numărul de sosiri ale turiştilor români înregistrate la nivel naţional.

În total, în octombrie s-au cazat în structurile de primire turistică din Regiunea Centru aproape 274.000 de turişti, ceea ce a reprezentat peste un sfert din numărul înregistrat la nivel naţional, în creştere cu 3% comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent.

Cele mai multe sosiri s-au înregistrat în judeţul Braşov, 124.370, iar cele mai puţine, 14.161, în judeţul Covasna.

Peste 63% dintre turişti au optat pentru cazarea în hoteluri, urmate în preferinţe de pensiunile turistice, 13,3%, şi de pensiunile agroturistice, 12,5%.

Durata medie a sejurului la nivelul Regiunii Centru în octombrie 2019 a fost de 2 zile. La nivel judeţean, cea mai mare durată a sejurului s-a înregistrat în Covasna, 5,05 zile, iar cea mai mică în judeţul Sibiu, 1,65 zile.

În ceea ce priveşte indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din Regiunea Centru, acesta a fost în octombrie 2019 de 31,5%, judeţul Covasna înregistrând cea mai mare valoare, 58,7%, iar Alba, cea mai scăzută valoare, 21,0%, arată DRS Alba.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

Gigi

Acum 5 ani

2 bombe de orașe, una cu Oltenia alta cu moldoveni!
Raspunde

El Borado

Acum 5 ani

Apoi gigele, te invitam sa te muti in Kirgistan.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus