Autoritățile anunță punerea în funcțiune a unei linii de informare a cetățenilor români aflați în străinătate cu privire la măsurile de prevenire. +4021.320.20.20 este un număr de telefon dedicat doar celor aflați în străinătate. Apelul are tarif normal și poate fi apelat din orice rețea.
Reprezentanții Corpului de Comunicare Strategică, de la nivel național, anunță punerea la dispoziția românilor aflați în străinătate a unei linii de informare cu privire la noul coronavirus. Astfel, cei din afara țării pot apela +4021.320.20.20, un număr cu tarif normal, indiferent de rețea. De asemenea, autoritățile anunță că, în cursul zilei de ieri, la TelVerde 0800 800 358, dedicată informării despre noul Coronavirus, la nivel național, s-au primit 2.519 apeluri de la persoane care au sunat să afle detalii despre cum se manifestă și cum poate fi prevenită răspândirea acestei afecțiuni. Astfel, a scăzut numărul apelurilor de urgență, întrucât cetățenii pot solicita informații direct de la specialiști pe linia dedicată de informare. „În situația necesității măririi capacității de preluare a apelurilor liniei telefonice TelVerde, specialiștii Serviciului de Telecomunicații Speciale dețin resursele necesare și pot acționa în cel mai scurt timp”, transmit aceștia.
În România au fost confirmate 3 cazuri de infectare cu virusul COVID-19 (Coronavirus), starea celor trei pacienți fiind bună. Rezultatele analizelor pentru persoanele care au mai fost testate au ieșit negative, ceea ce înseamnă că nu au fost infectate cu virusul COVID-19 (Coronavirus). În acest moment, la nivel național, sunt 52 persoane în carantină și 8.796 persoane în izolare la domiciliu.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Telecomunicații Speciale , În România , Comunicare Strategică , Reprezentanții Corpului , linie telefonica , coronavirus , Informare Turistică
Vizualizari: 685
Ultimele comentarii
Acum 13 minute
Lepșa Andreea
Acum 28 minute
Emil
Acum 28 minute
Un sibian
Acum 35 minute
Mișu Mare
Acum 46 minute
DB