Marţi,
18.02.2025
Ceata
Acum
-5°C

Două noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în România

Două noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în România

Alte două cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate, astfel că numărul total al persoanelor depistate cu acest virus a ajuns la 11 la nivel naţional. Cele două noi cazuri sunt la o fată de 15 ani din Timişoara şi la o altă adolescentă de 16 ani, din Hunedoara.

"Au fost confirmate alte două cazuri de persoane care sunt infectate cu noul coronavirus (COVID-19), numărul cazurilor ajungând astfel la 11. Un caz priveşte o tânără de 15 ani din Timişoara, care studiază în aceeaşi unitate de învăţământ cu ceilalţi doi tineri de 16 ani din Timişoara, dar într-o altă clasă”, se arată într-un comunicat al Grupului de Comunicare Strategică.

Cursurile instituţiei de învăţământ sunt suspendate până în 11 martie, urmând ca în cursul zilei de luni, 9 martie, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă să decidă suspendarea cursurilor până la 14 zile.

Potrivit sursei citate, fata de 15 ani s-a prezentat în cursul zilei de vineri la Spitalul de Copii din Timişoara, prezentând simptome de febră şi tuse şi luându-se decizia internării şi prelevării de probe la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. În prezent, starea sa de sănătate este ameliorată, fără febră.

Al doilea caz este al unei fete de 16 ani din Hunedoara, care a călătorit în acelaşi mijloc de transport, la revenirea în ţară, din Italia, în imediata proximitate a bărbatului de 40 de ani din Hunedoara, confirmat în cursul zilei de vineri cu infecţie cu noul coronavirus (COVID-19).

Tânăra de 16 ani este asimptomatică şi va fi internată la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus