Directorul executiv al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, Eugen Iordănescu, a făcut recurs la sentința din octombrie 2019 a Curții de Apel București prin care a fost declarat colaborator al Securității. Recursul a fost făcut în 24 februarie, la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar cauza se află în procedură de filtru, primul termen de judecată urmând a fi alocat ulterior.
După prima decizie a judecătorilor în care a fost declarat colaborator al Securității, Iordănescu a precizat că va prezenta public notele sale scrise la Securitate, aflate în dosarul CNSAS. Totodată a precizat că decizia nu îl afectează și că o va respecta. ”Nu e nimic de comentat aici. Legea este una pentru toți și trebuie respectată, nu există nimic de comentat. Legea este baza oricărui stat de drept. Nu are cum să-mi afecteze această decizie în niciun fel activitățile mele. Nu fac politică, nu am fost ales. Am de gând să public toate notele puse de CNSAS în dosar, să fie publice pentru toată lumea. Trecutul trebuie să ni-l asumăm cu totul, fiecare dintre noi, pentru că este al nostru. Ce ați început cu mine, din motive personale, de răzbunare sau știu eu de ce, ar trebui continuat și cu alte persoane, să fie o acțiune de principiu. Din punctul meu de vedere, toate documentele trebuie să fie publice, să nu fie accesibile doar în baza unei cereri, trebuie să se știe tot. Trecutul, bun sau rău, ne vom feri să-l repetăm doar dacă vom ști totul despre el”, Iordănescu în luna octombrie.
Numele conspirativ dat de Securitate lui Iordănescu era ”Immanuel Kant”. Conform motivării Curții de Apel București i s-a constatat calitatea de colaborator al Securității deoarece ”informațiile furnizate erau apte să conducă la supravegherea sau sancționarea persoanelor denunțate”.
Despre acest subiect s-a mai scris aici:
http://www.turnulsfatului.ro/2019/08/21/cnsas-eugen-iordanescu-colaborator-al-securitatii/
http://www.turnulsfatului.ro/2019/10/02/eugen-iordanescu-a-fost-colaborator-al-securitatii-nu-ma-afecteaza-nu-fac-politica-nu-am-fost-ales/
http://www.turnulsfatului.ro/2019/09/15/iordanescu-in-fata-instantei-pentru-ca-a-colaborat-cu-securitatea-am-incercat-doar-sa-supravietuiesc/
http://www.turnulsfatului.ro/2020/02/02/eugen-iordanescu-conspirativ-immanuel-kant-studenta-continua-sa-mentina-relatiile-cu-studentul-grec/
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Înalta Curte , Apel Bucureşti , Agricultură Sibiu , recurs in anulare , Securitate Cibernetică , Eugen Iordănescu , Pentru Sibiu , Immanuel Kant , cnsas , decizie
Vizualizari: 3588
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
A
Acum 2 ore
Sparrow
Acum 2 ore
Rik
Acum 2 ore
Sparrow
Acum 2 ore
Sparrow