Sâmbătă,
11.10.2025
Innorat
Acum
12°C

ULBS închide oficial facultățile de teama coronavirsului. Cursurile se vor preda online

ULBS închide oficial facultățile de teama coronavirsului. Cursurile se vor preda online

De mâine, 12 martie și până în 22 martie studenții nu vor mai veni la facultățile din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Modalitatea de predare va fi înlocuită cu predarea în regim online, prin utilizarea platformei web de tip e-leaning.  De asemenea, se suspendă toate activitățile derulate în cadrul ULBS care presupun aglomerări de persoane. Căminele studențești rămân deschise, dar este interzis accesul persoanelor din exterior. Deciziile au fost luate în cadrul Consiliului de Administrație și anunțate de reprezentanții universității. 

Studenții din Sibiu nu vor mai veni la facultăți în perioada 12 - 22 martie. Modalitatea de predare față în față va fi înlocuită cu predarea în regim online, prin utilizarea platformei web de tip e-leaning, transmit reprezentanții ULBS. În această perioadă, căminele studențești și cantinele vor rămâne deschise, însă, va fi interzis accesul persoanelor din exteriorul universității. Totodată, sunt suspendate toate activitățile derulate în cadrul universității care implică aglomerări de persoane și toate mobilitățile studenlilor și cadrelor didactice pentru perioada 12 - 22 martie 2020.

„Consiliul de Administrație al Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu a decis, în ședința din 11 martie, luarea unor măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii cu virusul COVID 19. Astfel, în perioada 12 - 22 martie 2020, modalitatea de predare față în față va fi înlocuită cu predarea în regim online, prin utilizarea platformei web de tip e-leaning. De asemenea, se suspendă toate activitățile derulate în cadrul universității, care implică aglomerări de persoane (conferințe, lansări de carte, spectacole, activități sportive, workshop-uri, prelegeri). Activitățile didactice care nu pot fi desfășurate online vor fi recuperate după un grafic stabilit de fiecare facultate în parte și care urmează a fi comunicat cu celeritate rectorului”, se arată în comunicatul trimis de reprezentații ULBS.

Activitățile administrative și de cercetare din cadrul universității nu se supun prevederilor prezentei hotrări, spune cei de la ULBS.

Aproximativ 15.000 de studenți sunt afectați de aceste decizii.

Foto principală arhivă.

ULBS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus