Un bărbat în vârstă de 39 de ani din Tălmaciu a fost sancționat de polițiștii sibieni, pentru infracțiunea de fals în declarații.
Potrivit autorităților, bărbatul a fost sancționat ieri, în jurul orei 18:30, în orașul Tălmaciu, pe strada Stadionului. În timp ce se afla într-un autoturism, rugat să prezinte actele necesare și declarația care să explice unde se deplasa, bărbatul ar fi mințit autoritățile.
„Polițiștii au observat un autoturism staționat pe partea dreaptă a părții carosabile. În autoturism, la volan, se afla un localnic în vârstă de 39 de ani, căruia polițiștii i-au solicitat documentele care să justifice prezența sa în zonă. Bărbatul a prezentat pe telefon o declarație pe propria răspundere întocmită în numele său, în care scopul deplasării era cel de serviciu, cu destinația Arpaș, locul depistării, strada Stadionului, nefiind pe traseul menționat”, explică autoritățile sibiene.Întrucât cele declarate în documentul prezentat nu ar fi fost conforme cu realitatea, pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de fals în declarații. Totodată, aceasta a declarat verbal că a venit să-și viziteze o rudă, fără a prezenta însă un motiv întemeiat care să justifice urgența părăsirii locuinței, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 6526


Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Emil
Acum 10 ore
Genu
Acum 10 ore
Sibian
Acum 10 ore
Barosanu
Acum 10 ore
Un sibian