Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi că va prelungi stare de urgență pentru încă o lună. ”Trăgând linie am ajuns la concluzia că va fi nevoie de prelungirea stării de urgență. În această săptămână vom elabora textul decretului. Vom prelungi starea de urgență cu încă o lună. E absolut necesară pentru a ține evoluția epidemiei sub control”, a anunțat președintele.
Klaus Iohannis spune că din fericire creșterea numărului de cazuri de infestare cu Covid-19 în România nu este atât de mare ca în alte țări. ”În comparație cu alte țări creșterea numărului de persoane afectate de epidemie nu a fost așa de mare cum a fost în țări precum Italia sau Spania. Acest lucru vine din faptul că noi am luat din timp măsuri foarte ferme. Nu este însă momentul să ne relaxăm, să nu mai respectăm măsurile. Toți specialiștii spun că dacă respectăm indicațiile este posibil să nu avem o creștere foarte mare. Dacă nu le respectăm este posibil să ajungem în scenarii precum cele din țările menționate. Nu suntem încă la vârful epidemiei. Să fim atenți, să nu fim panicați și să respectăm indicațiile. O veste bună: la început se știe că a fost complicat să achiziționăm echipamente de protecție. Avem deja primele rezultate ale măsurilor luate de guvern. Primim în această săptămână 2,5 milioane de măști pentru medici, 5 milioane de măști pentru forțele de ordine, 8 milioane de măști care vor ajunge la populație. Vor veni 500.000 de combinezoane de protecție pentru medici. Sunt lucruri care se mișcă”, a mai spus președintele.
Totodată, Iohannis a anunțat că România va trimite o echipă de medici și asistenți medicali în Italia, în zona Milano.
La ședința de la Palatul Cotroceni au participat premierul Ludovic Orban, miniștrii Florin Cîțu, Marcel Vela, Cătălin Predoiu, Nicolae Ciucă, Virgil Popescu, Nelu Tătaru și Violeta Alexandru, și şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Violeta Alexandru , Ludovic Orban , klaus iohannis , Preşedintele Klaus Iohannis , Palatul Cotroceni , Cătălin Predoiu , cazuri de gripa , coronavirus , Nelu Tătaru , Raed Arafat , Marcel Vela , Nicolae Ciucă , Florin Cîţu , stare de urgentac , Virgil Popescu , Preşedintelui Nicolas Sarkozy
Vizualizari: 2449
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
R
Acum 12 ore
Emil
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
C