Un ambulanțier în vârstă de 53 de ani, din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava a murit astăzi, 7 aprilie, la domiciliu. Este primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în rândul personalului medical.
"Bărbatul a prezentat simptomatologie COVID 19 în data de 24 martie 2020. A fost testat și a primit rezultatul pozitiv in data de 30 martie 2020. Acesta a fost internat la domiciliu și nu a acceptat internarea. A decedat la domiciliu astăzi, 7 aprilie 2020", transmite Grupul de Comunicare Strategic.
Ministrul Sănătății , Nelu Tătaru, își exprimă regretul față de această pierdere și transmite condoleanțe familiei și este alaturi de personalul medical din cadrul SAJ Suceava, mai transmite sursa citată. În prezent, conform raportărilor din teritoriu la INSP, un număr de 699 cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus.
Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Sibiu transmit un mesaj pe pagina oficială de facebook pe care îl redăm integral:
Știm că unii dintre voi ne numiți eroi... Noi spunem ca ne facem doar datoria fără să ne plângem, conduși mereu spre un nou caz cu dorința de a reuși să mai salvăm o viață! Câți dintre noi ne gândim, în acele momente, la faptul că viața noastră e în pericol? Aproape niciunul...foto Ambulanța SibiuAstăzi este o zi tristă pentru întregul sistem medical aflat în prima linie, în aceste zile cumplite.. E o zi în care, pentru câteva secunde optimismul nostru a înghețat. Un coleg ambulanțier din Suceava a pierdut lupta cu temutul virus, după ce nici pericolul, nici teama și nici conștientizarea gravității situației nu l-au determinat să stea deoparte.
Suntem siguri că niciun moment nu a dat înapoi și, de la prima intervenție la care era expus, și-a dorit doar să salveze viața celorlalți. Colegii lui medici nu l-au putut salva pe EROU, dar va rămâne veșnic un exemplu pentru noi toți pentru dăruirea cu care a înțeles să își facă datoria... în prima linie.
Dumnezeu să îl odihnească!
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Reprezentanții Serviciului , Ambulanță Sibiu , Comunicare Strategică , Ambulanță Județean Suceava , Ministrul Sănătăţii , Nelu Tătaru
Vizualizari: 4462
Ultimele comentarii
Acum 29 minute
Till Eulenspiegel
Acum 31 minute
Ionutz Vl
Acum 35 minute
Nxj
Acum 36 minute
Radu
Acum 50 minute
Sibianul