Episcopul Bisericii Evanghelice CA, Reinhart Guib, a transmis astăzi mesajul său cu ocazia Sărbătorilor Pascale, tuturor enoriașilor. Guib vorbește despre aceste zile ”bântuite de virus” în care creștinii își vor găsi mereu alinare în credință.
Mesajul transmis de Reinhart Guib:
”Dragi frați și surori întru Christos, cu aproximativ doi ani în urmă am primit această cruce de la o delegație venită din partea Federației Mondiale a Luteranilor, care a avut o ședință la noi, aici, în Sibiu. Ea ne arată pe Christos cel care a spus eu sunt păstorul cel bun, voi sunteți oile mele, eu îmi dau viața pentru oile mele și nimeni nu vă va lua de la mine. În aceste zile în care lumea este bântuită de un virus și ne retragem în casele noastre, în siguranță, cât de bine este să ascultăm, să luăm aminte la un astfel de cuvânt. Christos este cel care ne arată și aici pe această crucea, este cel care ia oaia pierdută o strânge lângă inima lui, îi dă adăpost, îi dă iubire, este alături de ea. Așa, Christos de Paști a înviat. A înviat pentru a fi alături de noi cu iubirea lui, dându-ne adăpost, dându-ne speranță și curaj din nou. Pentru un nou început, cu el în această lume, cu Dumnezeu. Astfel că vă doresc un Christos a înviat, adevărat a înviat, dumneavoastră și familiilor dumneavoastră. Să ne vedem cu bine!”
O sărbătoare, două aniversări
Bisericile occidentale folosesc un calendar propus de papa Grigore al XIII-lea, sistem care a corectat, în 1582, erorile calendarului iulian, introdus de Iulius Cezar. În același timp, credinciosii ortodocși celebrează Învierea în funcție de o variantă revizuită a calendarului iulian, din care au fost tăiate 13 zile. Potrivit primului conciliu de la Niceea, Paștele se sărbătorește în prima duminică de după prima lună plină, care coincice sau succede echinocțiului de primăvară.
Catolicii și o parte dintre protestanți folosesc calendarul acceptat în lumea occidentală pentru a stabili echinocțiul de primăvară. În același timp, creștinii ortodocși au căzut de acord în 1923 să continue să calculeze data Paștelui folosind vechiul calendar, până când toate bisericile orientale vor trece la calendarul gregorian. Așa se face că se folosește pentru calcul data de 3 aprilie din calendarul laic, după calendarul vechi 21 martie. Biserica ortodoxă finlandeză și cea estoniană sunt singurele care sărbătoresc Paștele după calendarul gregorian.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
E grele , nu? Să citești ceva și să nu înțelegi!
Halal creștere economică, una bazată pe consum! Șobolanii roșii se tot leagă de scăderea consumului , dar nu spun că…
Nu e nevoie de sens giratoriu, trebuie arși bine și regulat cei care nu respectă limita de viteză. La urma…
Un abuz marca poliția Sibiu… Un abuz la comanda unor “șmecheri” care nu și au mai luat taxa de protecție…
Despre președintele Iohannis, el susține că se vor afla mai multe lucruri bune în viitor. ”Sunt trist. Se simțea că…













Lasă un răspuns