În urma testelor efectuate ca urmare a depistării unui angajat infectat cu noul coronavirus, alți patru angajați ai Evidenței Populației din cadrul Primăriei Sibiu au fost internați ca urmare a infecțiilor.
Actualizare 17:15 Primăria Sibiu anunță că, în urma infectării cu noul coronavirus a cinci dintre cei 11 angajați ai Serviciului de Evidență a Populației, activitatea acestuia va fi suspendată. ”Precizăm că opt dintre cei 11 angajați ai Serviciului se aflau deja în izolare, unul din data de 8 aprilie, iar restul din data de 16 aprilie. Prin urmare aceștia nu au mai venit în contact cu publicul. Începând de astăzi și până în data de 30 aprilie toți angajații acestui Serviciu vor rămâne în izolare”, se arată în comunicatul Primăriei municipiului Sibiu, remis redacției Turnul Sfatului.
Obiectul de activitate al Serviciului (parte a Serviciului public comunitar de evidență a populației, din care mai fac parte și Serviciul de stare civilă și Compartimentul juridic, contabilitate și resurse umane) va fi preluat de Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu al cărui sediu este situat pe strada Câmpului, nr. 14. ”Precizăm că întreg sediul secundar al Primăriei situat pe bulevardul Victoriei nr. 1-3 a fost dezinfectat în cursul zilei de miercuri, 22 aprilie, precum și în cursul zilei de vineri, 24 aprilie”, mai arată reprezentanții Primăriei Sibiu. Mai multe detalii din comunicatul Primăriei puteți citi aici
Știre inițială. După ce o angajată a Serviciului public de evidență a persoanelor din cadrul Primăriei Sibiu a fost confirmată ca fiind infectată cu noul coronavirus, ancheta epidemiologică demarată de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică a determinat că alți șapte colegi au mai intrat în contact cu aceasta. Autoritățile au prelevat probe de la toți cei șapte funcționari, însă din cauza unor ”erori informatice”, pentru toți a fost anunțat inițial că testele au fost negative (detalii aici). În realitate, patru din cei șapte erau deja infectați. ”În cursul zilei de astăzi au fost finalizate toate cele șapte teste efectuate în acest caz. Patru persoane au primit rezultate pozitive în urma testării SARS CoV-2 și trei persoane - rezultate negative. Cele patru persoane confirmate pozitiv sunt internate în cursul zilei de astăzi în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență, intrând sub monitorizate și tratament specific”, anunță reprezentanții Instituției Prefectului într-un comunicat de presă transmis redacției Turnul Sfatului. În total, organigrama Serviciului de evidență a populației din Sibiu include aproximativ 30 de posturi.
Modul în care au reacționat autoritățile locale în acest caz este considerat iresponsabil, din cauză că funcționarii anunțați drept sănătoși au fost lăsați să intre în contact cu alte persoane. ”Datorită faptului că nu au fost testați la timp, membrii familiilor lor, dar și colegii de serviciu ai membrilor familiilor au fost expuși în mod direct acestui virus mortal. Cu asemenea oameni iresponsabili precum Daniela Cîmpean la Consiliul Județean, Gabriel Budescu la Direcția de Sănătate Publică și Mircea Crețu la Prefectură – toți membri PNL – situația de la Sibiu riscă să ajungă precum la Suceava, alt județ gestionat de PNL, prin Gheorghe Flutur. Și acolo PNL a pus, exact ca la Sibiu, oameni incompetenți în funcții de decizie. În timp ce Raluca Turcan, Daniela Cîmpean și conducerea PNL au fost testați imediat, probabil în urma unor telefoane cu iz politic PNL, sibienii de rând sunt ignorați și lăsați să se îmbolnăvească și să transmită acest virus mortal altor oameni”, critică reprezentanții PSD Sibiu, într-un comunicat de presă. Aceștia cer demiterea din funcție a președintelui CJ Sibiu, a directorului DSP Sibiu și a prefectului de Sibiu.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Gheorghe Flutur , Primăria Sibiu , Raluca Turcan , Spitalului Clinic Județean , Turnul Sfatului , Consiliul Județean , Daniela Cîmpean , Direcția Județeană , Primăriei Sibiu , Sănătate Publică , Evidența Populației , Gabriel Budescu , coronavirus , Instituției Prefectului Sibiu , Evidenţei Populaţiei , Pentru Sibiu , Persoanelor Sibiu , Mircea Crețu , Populaţia Japoniei , proteste
Vizualizari: 7796
Ultimele comentarii
Acum 34 minute
Ionica
Acum 38 minute
Je
Acum 52 minute
Emil
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Emil