Președintele Asociației Județene de Turism Sibiu, Alin Chipăilă, spune că în contextul crizei provocate în lume de noul coronavirus, Sibiul va ieși anul viitor cu un mic avantaj față de restul destinațiilor turistice din Europa: va fi Capitală Europeană a Drumeției. Programul promovează un turism individual, în natură, retras față de civilizație, adică pliat exact pe indicațiile specialiștilor. În plus, spune Chipăilă, Sibiul va continua să fie ce a fost și după pandemie.
Cum se vede din Sibiu situația turismului, în contextul pandemiei de coronavirus?
Pandemia cauzată de COVID-19 are un impact dramatic asupra industriei turismului, 96% din destinațiile lumii sunt închise și la nivel național, aproape peste noapte, 600.000 de locuri de muncă au fost afectate. La Sibiu, sute de afaceri din turism au sistat brusc activitatea, cu foarte puține excepții — restaurante care fac livrări, structuri de cazare care au intrat în programul de găzduire a personalului medical sau a persoanelor aflate în carantină instituționalizată. Industria turismului, atât de puternic afectată acum, dar care și-a dovedit beneficiile sociale și economice, are nevoie să fie integrată în planurile de urgență și de revenire.
Credeți că e compromisă strategia administrației locale de a crea evenimente pentru mase mari de oameni, în scopul promovării turistice, în acest context pandemic?
Sibiu avea, înainte de criza provocată de pandemie, un turism viu și activ, divers și atractiv, fiind a treia destinație din România după numărul de turiști străini care ne vizitau. Acesta era impulsionat în foarte mare măsură de viața culturală locală, evenimentele organizate în oraș și în județ de operatorii culturali și administrația locală fiind un magnet pentru turiști. In contextul actual, strategia administrației locale privind organizare de evenimente culturale de mari dimensiuni este afectată de criză, fără îndoială, pentru anul acesta. Dar ea este cea care a dat Sibiului numele și renumele său și care a atras aici sute de mii de turiști anual, iar împreună cu inițiativele mediului privat a generat bunăstare și o destinație pentru toate vârstele și toate anotimpurile, un oraș și un județ în care ne place să trăim și să locuim. Investiția în cultură și turism pe care a făcut-o administrația locală a dat roade și ea va avea un rol decisiv în revenirea de după criză.
Apropo de evenimente, când credeți că vom mai vedea din nou Piața Mare din nou plină de oameni?
Piața Mare este locul emblematic de întâlnire pentru sibieni, o atracție de neratat pentru turiști și cred că este unul dintre primele locuri publice în care vor veni oameni, doar că se va respecta distanțarea fizică recomandată de autorități. Odată ce situația sanitară o va permite, Piața Mare va redeveni scenă pentru evenimente, fiind suficient de generoasă pentru a adapta amenajarea spațiului la cerințele de siguranță pentru participanți.
Cum credeți că se pot redeschide pensiunile, restaurantele, hotelurile, zonele de recreere din județ, în acest an? În ce condiții? Când? Cum vedeți dvs. această posibilitate?
Industria mondială a turismului caută soluții pentru atenuarea impactului crizei sanitare. Se lucrează și la soluții la nivel național, iar Sibiul este implicat în eforturile de creionare a strategiei post-criză prin Asociația Județeană de Turism, care este membră în Alianța pentru Turism, un parteneriat informal care reunește structuri patronale, asociative sau de breaslă din turismul românesc. În condițiile în care vom fi depășit vârful crizei sanitare, după ce vom fi ieșit din starea de urgență, reînceperea activității turistice în județ se va face treptat, conectat la realitatea națională, europeană și mondială, cel mai probabil cu implementarea unor noi standarde privind securitatea sanitară. După ridicarea restricțiilor de călătorie, apreciem că lucrurile vor reporni pe o pantă ușor ascendentă, iar cel mai probabil, activitatea va începe să cunoască un reviriment începând cu luna iunie. Dar să nu uităm că plecăm aproape de la zero! Un element important al crizei a fost trecerea în șomaj tehnic sau șomaj clasic a unui număr important de persoane, ceea ce înseamnă și disponibilități financiare reduse pentru planificarea unui viitor sejur, iar aceasta va avea repercusiuni și asupra activității turistice în mod cert.
”Criza va schimba și modul în care turiștii își aleg destinația”
Cum vedeți turismul după pandemie? Totul va reveni la normal sau vor fi schimbări? Ce sfaturi le-ați da celor care au afaceri în domeniul turistic?
Sunt operatori turistici și culturali care s-au reinventat în această perioadă mutându-și activitatea în online ceea ce aduce beneficii întregii destinații turistice, întrucât astfel se menține viu interesul pentru Sibiu. Digitalizarea și reinventarea activității vor deveni cel mai probabil noua normalitate.
Criza va schimba și modul în care turiștii își aleg destinația. Încă din ultimii ani au început să se contureze noi tendințe de călătorie, turiștii devin mai responsabili, manifestând o mai mare preocupare pentru mediu, cultura locului, mâncare locală sau activități în natură. Acestor tendințe li se vor adăuga grija pentru siguranța personală și a familiei, locuri curate, evitarea zonelor supraaglomerate și a potențialelor focare.
Toată această perioadă este un bun moment pentru a ne întreba fiecare ce vrem să păstrăm din trecut și cum vrem să arate turismul de mâine. În ultimii ani, asociația a început să pună în practică, alături de parteneri, practici de sustenabilitate (ex. dezvoltarea destinațiilor pentru ecoturism, programul „Mic dejun sibian” pentru încurajarea lanțurilor scurte de aprovizionare, servicii hoteliere verzi). Consider că este momentul să fim și mai determinați în a urma drumul spre o destinație verde, iar pregătirea „Anului drumeției 2021” este o oportunitate de a întări parteneriatul local și de acționa împreună pentru un viitor mai bun.
Anul drumeției 2021, Capitala Europeană a Drumeției, însemnă, în noul context, un turism mai mult solitar? Cort, grup restrâns, mâncare din conserve?
Sub umbrela Anului drumeției, vom promova experiențe de călătorie speciale propuse de partenerii locali, ce îmbină descoperirea pe îndelete a culturii locale și a biodiversității cu activități în natură. Ne dorim să punem calitatea experiențelor și siguranța participanților pe primul loc, fie că vorbim de ture pentru călători individuali, pentru familii cu copii sau grupuri. Înnoptările vor fi mai aproape de natură, în case de oaspeți, cabane, camping, case în copaci sau în igloo, mese în grădina pensiunilor sau picnicuri cu produse locale, la care se va adăuga o paletă largă de activități: drumeții pe poteci marcate sau pe trasee tematice, itinerarii culturale călare, zbor cu parapanta, observarea păsărilor sau meditație).
E compromis sezonul turistic în Sibiu în acest an?
Sezonul turistic este deja grav afectat, doar dacă ne gândim la pierderea încasărilor cu vacanțele de Paști și de 1 Mai sau la anularea pachetelor de călătorie ale străinilor pentru sezonul estival. De asemenea, anularea, amânarea sau transformarea unor evenimente culturale și sportive are un impact major asupra turismului din regiune. Va trebui să ascultăm cu atenție recomandările autorităților, să rămânem conectați la transformările de comportament ale românilor și să acționăm în consecință. Destinația Sibiu are atuuri de imagine, de conectivitate, un mix apreciat de atracții culturale și naturale, ofertă de activități pentru sezonul toamnă-iarnă, astfel că, după ridicarea restricțiilor de călătorie, ne așteptăm la revenirea turismului individual, în familie și în grupuri mici.
Credeți că va scădea drastic numărul turiștilor străini, în Sibiu, și în anii următori?
Închiderea frontierelor, precaritatea accesului aerian, diminuarea veniturilor sau temerea seniorilor de a călători va avea ca efect scăderea numărului de turiști străini în destinație. Treptat, frontierele se vor redeschide și România are avantajul de a nu fi fost zonă roșie de focar, având o șansă în a prelua din turiștii care evită destinațiile clasice (Spania, Franța, Italia). Eforturile susținute de până acum ale autorităților locale în parteneriat cu Asociația Județeană de Turism pentru promovarea destinației Sibiu au dat roade. Trebuie să ne adaptăm mesajele către piețele țintă și să continuăm aceste eforturi pentru a diminua impactul pandemiei asupra numărului de turiști străini atrași. Existența la Sibiu a unor agenții de turism specializate pe turism de incoming este un atu și împreună cu ele analizăm planul de lucru pentru piețele externe.
Credeți că operatorii din turism au nevoie de un ajutor mai consistent din partea statului decât ce au primit până acum?
Cu siguranță că au nevoie de sprijin susținut din partea statului. România a anunțat o serie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, inclusiv a turismului și ar fi de dorit ca autoritățile să includă specific turismul în prioritățile privind revenirea economică și astfel să vedem un pachet de măsuri destinate domeniului. Există probleme legate de rambursarea banilor pentru pachetele contractate prin agențiile de turism, problemele legate de forța de muncă, de normele sanitare care vor trebui implementate, de capitalul de lucru, de finanțarea unor investiții pentru creșterea securității și accesibilității pentru turiști. Știu că bugetul nu este elastic, dar turismul a trecut de la aproximativ 3% din PIB la 0% peste noapte și fără susținere din partea statului este greu de imaginat redresarea.
”Va dura câțiva ani până să regăsim cifrele dinainte de criză”
Unde veți merge în concediu în acest an, în țară sau în străinătate?
Cred că turismul are un rol major pentru psihicul oamenilor și pentru sănătatea socială. În mod natural, avem nevoie de escapade, de momente de reîncărcare a bateriilor, de descoperire și învățare a lucrurilor noi. După ieșirea din izolare, nevoia de a călători va fi mare. Personal, voi alege să descopăr locuri din regiune și cred că este lucrul pe care putem să-l facem cu toții pentru a ajuta la redresarea economiei românești.
Nu același lucru îl vor spune și francezii, germanii, italienii? E timpul pentru redescoperirea propriei țări...
Așa se și întâmplă, într-adevăr, și este îmbucurător că solidaritatea în comunități este atât de puternică acum când avem mare nevoie unii de ceilalți.
Cum vedeți turismul după pandemie? Totul va reveni la normal sau vor fi schimbări?
Turismul sibian va avea din nou zile bune după pandemie, chiar dacă în prezent investitorii și angajații din turism se confruntă cu stresul unui viitor impredictibil. Sectorul turismului a dovedit reziliență de-a lungul momentelor de criză și capacitate de reinventare, iar Sibiul are un rezervor imens de oameni dinamici și de inițiative bune, o comunitate locală implicată și responsabilă și un parteneriat trainic între cetățeni, societate civilă, mediul economic, mediul academic și administrația locală. Lucrul acesta se dovedește și în combaterea actualei pandemii și le mulțumesc tuturor celor care se află în prima linie în județul nostru pentru munca depusă astfel ca noi toți să fim bine îngrijați și în siguranță. Va dura câțiva ani până să regăsim cifrele dinainte de criză, dar mai important va fi însă modul în care vom fi învățat lecțiile acesteia și cum vom răspunde, noi toți, cerințelor modificate ale sibienilor și turiștilor. Provocările sunt mari, ramurile economice sunt interconectate și interdependente și trebuie să acționăm cât mai concertat și unit pentru a răspunde acestei încercări, unice până acum, din viața noastră socială, economică și personală.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Piata Mare , Ministerul Turismului , Capitală Europeană , Asistenţă Socială Sibiu , Asociaţia Judeţeană , Alin Chipăilă , restaurante , Turism Sibiu , Gift Art Sibiu , Pentru Sibiu , Destinația Sibiu
Vizualizari: 8009
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Matei
Acum 2 ore
Slanina
Acum 2 ore
S
Acum 3 ore
Parinte de la Peda