0 lei (zero lei!!!) este suma alocată în bătaie de joc de către Guvernul PNL la rectificarea bugetară, pentru Consiliul Județean (CJ) Sibiu.
CJ Sibiu a primit 0 lei, în timp ce județul de baștină al doamnei Raluca Turcan, Botoșaniul a primit suma de 2.667.000 lei, iar CJ Vaslui a primit la rectificare suma de 23.607.000 lei.
Suma acordată la rectificare pentru toate primăriile de municipii, orașe și comune din județul Sibiu este foarte mică, fiind de numai 3.435.000 lei, în condițiile în care doar primăriile din Botoșani primesc 19.219.000 lei, de aproape 6 ori mai mult decât Sibiul. Și vecinii noștri din Județul Vâlcea au fost mai norocoși și au primit 6.315.000 lei, dublu față de Sibiu. Recordul este în Vaslui, suma alocată pentru primării fiind de 46.441.000 lei, de aproximativ 14 ori mai mult decât Sibiul, iar exemplele pot continua.
OUG 50/2020, prin care s-a făcut rectificarea bugetară a fost aprobată de guvernul PNL în 15 aprilie, iar în data de 17 aprilie a fost publicată în Monitorul Oficial. Banii de la guvern provin din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pentru anul 2020.
Este bine că unele județe au primit sume importante de bani, dar este nedrept ca județul Sibiul, un contribuabil semnificativ la bugetul de stat, să fie subfinanțat în plină pandemie de COVID-19. Această atitudine nechibzuită pune în pericol funcționarea Consiliului Județean și a primăriilor din județul nostru.
Oare cum justifică doamna Turcan Raluca, președintele PNL Sibiu, faptul că, în calitate de vicepremier a acceptat în ședința de guvern o astfel de bătaie de joc la adresa sibienilor și cum de nu a solicitat pentru Sibiu măcar aceeiași sumă care a revenit Botoșaniului, județul în care dânsa s-a născut și s-a format.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: PSD , Monitorul Oficial , Consiliului Județean , Raluca Turcan , PNL , Consiliul Județean , Județul Vâlcea , Turcan Raluca , Pentru Sibiu
Vizualizari: 1986
Ultimele comentarii
Acum 21 ore
Echo
Acum 1 zi
Vasile
Acum 1 zi
Vasile
Acum 1 zi
Din Sibiu
Acum 1 zi
Vivi Dragan