Consilierii județeni au adoptat rectificarea bugetului județean cu aproape patru milioane de lei, bani folosiți în contextul pandemiei generată de noul coronavirus.
Din donații, sponsorizări, dar și de la bugetul de stat, mai bine de trei milioane de lei au fost strânși și redirecționați către Spitalul Județean și către cel de Pneumoftiziologie. ”Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a primit 2.941.000 lei, în timp ce Spitalului de Pneumoftiziologie i-au fost alocați 122.070 lei. Aceste sume sunt destinate pentru achiziționarea suportului medical tehnic necesar gestionării pandemiei de coronavirus și pentru achiziția de medicamente, reactivi și material de laborator pentru pacienții COVID-19, precum și pentru servicii medicale spitalicești”, explică reprezentanții CJ Sibiu, într-un comunicat de presă remisă redacției Turnul Sfatului.
Rectificarea bugetară adoptată de consilierii județeni în după-amiaza zilei de joi a vizat și alocarea de fonduri pentru primăriile de județ, în contextul măsurilor necesare în vremea pandemiei. ”S-a alocat suma de 965.000 lei pentru primăriile din județ care au asigurat și asigură cazare și masă pentru personalul din centrele de asistență socială, izolat la local de muncă sau în spații de cazare asigurate de UAT-uri”, explică reprezentanții CJ Sibiu.
Cea de-a treia rectificare bugetară a fost aprobată în cadrul ședinței CJ care a avut loc on-line, la fel ca toate celelalte din martie încoace.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Spitalul Județean , Urgență Sibiu , Consiliului Județean , Spitalul Clinic Judeţean , Turnul Sfatului , COVID 19 , Pentru Sibiu , executie bugetara , rectificare bugetara
Vizualizari: 1227
Ultimele comentarii
Acum 39 minute
Alte natiuni erau demult reunite - noi lucru slab
Acum 52 minute
HBomb
Acum 52 minute
Q
Acum 59 minute
Q
Acum 1 oră
Q - erau limacși