Foto-video. Primul reportaj din zona roșie, alături de medicii sibieni care tratează coronavirusul. Există speranță

„Eu nu știu să fi intrat un reporter în zona roșie, sunteți sigură că vreți să intrați la ATI?”, mă întrebă Alina Bereanu, medic al Secției de terapie intensivă. Mă uit în pământ și nu știu ce să-i răspund. Oricum de când am trecut de poarta Spitalului Clinic Județean, spital Covid-19, sunt într-un fel de transă.

„Ați semnat tot ce era de semnat, cum că vă asumați toată răspunderea pentru că urmează să intrați într-o zonă roșie? Nu v-ați antrenat! Știți cum să vă dezbrăcați de combinezon? Cu dezbrăcatul este o problemă. Noi, cei care intrăm acolo, ne-am antrenat cu două - trei săptămâni înainte, pentru că riscul mare de infectare este atunci când dezbraci echipamentul. Dacă v-ați atins pielea aproape de ochi, nas, gură când vă dați jos viziera sau masca sunt șanse mari să luați virusul. Este zonă roșie, repet”, mai spune doctorița.

Ridic ochii și îi răspund că am semnat tot ce a fost de semnat, că am cerut aprobări care au ajuns la București, la Grupul de Comunicare Strategică și că, pentru a primi acceptul în realizarea unui reportaj în zone roșii ale Spitalului Clinic Județean Sibiu, a trebuit să-mi iau angajamentul scris că mă autoizolez timp de 14 zile. Mi-am asumat toate riscurile și am acceptat toate condițiile, iar în câteva minute aveam să intru în secția de Terapie Intensivă a spitalului, acolo unde erau patru persoane infectate cu Covid-19 care luptau pentru viața lor. „Atunci trebuie să subliniați că aici sunt chiar cei din linia întâi și aici chiar orice greșeală, orice gest, contează. Aici vin oameni pentru care un minut poate schimba totul, iar dacă nu intervii la timp pot rămâne cu sechele sau chiar mai rău. Asta trebuie subliniat. Aici nu pot fi greșeli sau erori. Cred că în lume abia acum începe să fie recunoscută specialitatea noastră”, completează doctorița.

Joi, 14 mai, în jurul orei 10:15, cu o mască pe față și mănuși în mâini, intru pe poarta Spitalului Clinic Județean Sibiu, singurul spital Covid-19 pentru adulți din județ. Obținusem toate aprobările și urma să fiu primul jurnalist care intră în zonele roșii ale spitalului. Deși am cerut acceptul pentru a intra în secția de Boli Infecțioase, pentru a vedea zona în care se fac teste, dar și de a ajunge la bucătărie (și bucătăresele sunt foarte importante în această perioadă), aprobarea a fost dată numai pentru secțiile de Primiri Urgențe și Terapie Intensivă. Cu alte cuvinte, aveam să intru în cele mai greu încercate secții. În prima se triază pacienții, iar în funcție de diagnostic sunt trimiși pe secții. Acuratețea trebuie să fie la înălțime pentru ca pacienți infectați cu Covid-19 să nu ajungă în secții sau spitale noncovid. În cea de-a doua secție, cea de ATI, unul din cele două etaje este alocat doar bolnavilor Covid-19.

Cosmin în dreapta fotografiei

Am ajuns în fața secției Primiri Urgențe, iar Cosmin, care este asistent medical principal și lucrează în spital de șapte ani, începe să explice. „Acesta este containerul de triaj. Există doi asistenți, un asistent care face triajul și un asistent medical ce se ocupă de pacient: îi ia tensiunea, îi face electrocardiograma, analize de sânge, îi ia temperatura. Sunt patru locuri și trebuie să rămână doar trei pacienți. În cazul în care vin mai mulți, se poate merge și în zona cortului”. Și mi-l arată. Este situat la câțiva metri de container. Are emoții și se vede că-i este greu să vorbească cu două măști pe față. „Întâi se preia pacientul, se întreabă dacă a fost în contact cu cineva cu Covid-19, dacă s-a întors recent în țară. I se ia consimțământul pentru recoltare și pentru a fi văzut de către un medic, se completează chestionarul pentru evaluare și după aceea vine un medic care îl vede și decide care sunt pașii următori și unde va ajunge pacientul. Se decide dacă rămâne la noi sau va merge în altă parte”. Îmi arată apoi zona tampon unde un coleg de-al său se ocupa de o pacientă. Era o doamnă de vârstă mijlocie care prezenta tuse de trei zile și angină pectorală, adică simțea o durere în piept.

Prima echipare

„Totul este suspect”

Înainte de a intra în prima secție sunt pentru prima dată echipată. De fapt, prima echipare din cele două, cum aveam să descopăr mai târziu Primesc un halat de unică folosință, mască, mănuși și bonetă. „Trebuie strâns bine halatul, ca să țină”, spune asistenta care se ocupă de mine.

Holul de la urgențe era gol, straniu de gol, cu atât mai mult cu cât întotdeauna urgențele erau pline de oameni și durere. Acum sunt doar cadre medicale îmbrăcate în combinezoane. Nu se văd chipuri, doar ochi care îmi aruncă fugar câte o privire.

Secția de Primiri Urgențe

Sunt luată în primire de medicul primar de medicină de urgență, Iris Mureșan. „Mergeți și la Boli Infecțioase? Nu? Dar e același lucru, să știți. Am auzit că sunt foarte mulți care spun că virusul acesta nu este real. Nu putem glumi pe subiectul acesta, nu cred că o persoană cât de cât rațională ar putea spune asta”, spune medicul înainte de turul secției.

„Acesta este un Spital Covid. Asta înseamnă că majoritatea pacienților care se internează în secțiile noastre sunt pacienți Covid. Acolo aveți containerul de triaj, dar acolo se face doar cel inițial inițial. Triajul continuă”. Apoi medicul arată că pacienții care au fost triați, dar a căror stare nu este bună, intră în secție. „Nu se mai pune problema ca vreun pacient să fie considerat cu certitudine neinfectat, prin urmare ne vedeți că suntem echipați complet și stăm așa timp de 12 ore, tot personalul secției. Acum la noi este deja transmiterea comunitară, totul este suspect. De când cu această pandemie, circuitele noastre s-au schimbat complet, atât ale personalului, cât și ale pacienților. Dacă avem din container pacienți cu suspiciune că ar fi infectați cu acest virus, dar cu stare bună, n-o să-i trecem toată secție ca să riscăm contaminarea, ci îi vom duce pe exterior, pe un circuit separat, după care se vor întoarce în container, în așteptare. Peste tot avem materiale: vin zilnic și consumăm zilnic. Sute de echipamente, sute de materiale. Se aduc și se folosesc și pentru personal și pentru pacienți, pentru siguranța tuturor”, descrie Iris Mureșan.

Pe toate ușile din jurul meu sunt tot felul de afișe: zonă verde, zonă roșie, interzis accesul în zona verde, interzis accesul în zona roșie. „Sunt noi”, îmi explică doctorița. „Au apărut acum, în acest context.” Totul a fost gândit în așa fel încât să se limiteze și să se prevină infectările. „Tot ce este pozitiv rămâne și va fi tratat în acest spital, ce este negativ se transferă în alte spitale, o zonă care ține tot de noi, dacă stăm să ne gândim că în alte vremuri, acei pacienți ar fi rămas aici”, îmi explică medicul.

Alături de medicul Bogdan Vintilă, după echipare

Operațiunea „echiparea”

Medicul rezident Bogdan Vintilă este parte a uneia din cele șase echipe Covid-19 din Județean. Pe mâinile lui mă încredințez pentru a intra în zona roșie ATI. „Să nu atingeți nimic înăuntru, este foarte important să rețineți asta”, îmi spune una dintre asistente. Aflu că trebuie să mă dezbrac de haine până la lenjerie și să îmbrac un echipament de unică folosință, din două piese, pe care cadrele medicale îl numesc „pijamale”. Șosetele îmi rămân în picioare și cu ele prind pantalonii. Apoi, încălțările sunt acoperite cu o pereche de botoșei, iar deasupra trebuie să îmbrac combinezonul. „Ridicați puțin și nu trageți de tot combinezonul, lăsați-l puțin pe călcâi să-l scoateți mai ușor”, îmi spune o altă asistentă. Urmează o altă pereche de botoșei lungi, ca o pereche de cizme care se leagă în două locuri: deasupra gambei și sus, pe pulpă. Totul trebuie făcut ca la carte, pentru că, mai apoi toate trebuie date jos cu foarte multă atenție și într-o anumită ordine. Întotdeauna la dezbrăcare există un observator, o persoană care asistă dezbrăcarea și ajută dacă este nevoie.

Operațiunea echiparea

A urmat apoi masca, boneta, gluga de la combinezonul închis până sus, puțin peste mască și două perechi de mănuși: prima pereche este mai scurtă, degetul mare trebuie băgat într-o gaură făcută cu foarfeca în mâneca de la combinezon, după care îmi pun cealaltă pereche de mănuși, mult mai lungă. Urmează ochelarii și viziera. Sunt gata și abia mai pot respira. „Dumnezeule, acești oameni fac asta în fiecare zi”, spun cu voce tare. O asistentă îmi zâmbește. „De multe ori aș vrea să le spun celor care se plâng că nu mai rezistă în casă sau să poarte măștile să vină în terapie intensivă. Este groaznic de greu să stai atâtea ore în acest combinezon, mai ales că acum vine căldura”, spune ea.

Sedați pentru a putea suporta ventilarea

„O să vă deschid eu ușa să nu atingeți nimic”, spune tânărul medic Bogdan Vintilă, în momentul în care deschide ușa Terapiei Intensive. Am vrut să închid ochii. Pe fundal se aud aparatele care respirau în locul pacienților internați acolo și din când în când acestea țiuiau. „Avem o terapie intensivă sub formă de rotondă pentru a putea monitoriza pacienții mult mai ușor, având o viziune de ansamblu”, explică Bogdan. Mă uit cu emoție la paturile din terapie. Am telefonul în mână. Filmez, iar faptul că văd camera prin obiectivul telefonului mă ajută. Parcă mă uit la un film.

„Aici avem o unitate centrală care ne permite monitorizarea tuturor pacienților de la distanță, iar aparatura este specifică terapiei intensive”, îl aud din nou pe medic. „Fiecare pat de la ATI este dotat cu monitor și ventilator și aparatură. Aici avem o pacientă care este în sala de operație, de asta lipsește patul. O pacientă cu Covid pozitiv. Aici pacienta este în stare gravă cu ventilație mecanică și terapie specifică. Acești pacienți care sunt pe ventilator necesită sedare pentru a suporta ventilația mecanică. Nu este deloc plăcut să aveți un tub în dumneavoastră care să vă ajute să respirați, apoi oamenii pot avea și dureri. Aici este un alt pacient care a fost operat duminică, tot cu Covid”.

Medicul rezident Bogdan Vintilă în timp ce efectuează o ecografie

Medicul intră la el să-i facă o ecografie pentru a vedea stadiul lichidului din plămâni. Pacientul este conștient. „Bună ziua, cum sunteți”, îl întreabă Bogdan în timp ce-i face ecografia. Omul dă din cap și scoate un sunet surd. Îl aude. Medicul termină treaba, dă ușor din cap spre pacient, în semn de încurajare mută.

Ne îndreptăm spre alt pacient în stare gravă. „Este un pacient critic, ventilat mecanic. Mai înainte s-a încheiat ședința de dializă. Avem oportunitatea de a face dializă în terapie intensivă pentru a nu mai transporta bolnavul în alte secții ale spitalului” îmi spune medicul Bogdan, în timp ce se dezinfectează pe mâini. La orice atingere, la orice manevră se dezinfectează, iar când au impresia că primele mănuși se murdăresc, ele sunt schimbate.

„Și-au sărbătorit zilele de naștere aici, cu noi”

Cum este atunci când pierd un pacient? Tânărul medic își freacă mâinile. „În momentul acela nu te gândești, este foarte greu de spus, nu există cuvinte. La unii pacienți ne dăm seama că sunt în stare critică și atunci ne pregătim și noi, pregătim și familia. La cei la care suntem luați prin surprindere, acolo nu știu ce să spun. În această perioadă oricum toți pacienții ne rămân în memorie. Ne-au rămas și cei doi care s-au vindecat și au plecat acasă. Mai ales ei. Și-au sărbătorit zilele de naștere aici, cu noi. Erau tineri și când vezi un pacient care se apropie de vârsta ta și ajung aici nu este ușor”.

Medicul rezident Bogdan Vintilă alături de asistentele de la ATI

Personalul de pe Terapie Intensivă lucrează în ture de opt ore, împărțite în două. Patru ore stă o echipă și monitorizează pacienții, iar după patru ore este schimbată cu o altă echipă de pe aceeași tură. În terapie există un singur telefon mobil, care nu părăsește locul și este folosit pentru a se ține legătura mai ușor cu exteriorul. Pacienții nu sunt lăsați niciodată singuri.

Este momentul să plecăm. Nu pot rămâne prea mult, oricum sunt transpirată și în locuri în care nu credeam că pot transpira și abia dacă mai pot respira prin mască. Intru în cabina de dezinfectare. „Să nu respirați foarte adânc, mirosul poate fi înțepător”, îmi explică tânărul rezident. Încerc să nu respir, dar tot simt mirosul de dezinfectant prin toți porii. Mă dezbrac de combinezon sub îndrumarea și stricta supraveghere a medicului. La ieșire mă preia o asistentă, urmează altă tură de dezinfectare, un duș și din nou în hainele mele, care între timp fuseseră sigilate și duse la duș.

Cabina de dezinfectare primită donație de spital

La ATI, de când a început pandemia sunt doar trei cazuri de infectare printre cadrele medicale, un asistent, un medic rezident și o infirmieră. Acum sunt bine și externați.

În secția de Terapie Intensivă sunt, în total, 24 de paturi, plus opt paturi în zona de tampon. Până acum, pentru bolnavii de Covid-19 s-au folosit doar paturile de la un etaj, celălalt a fost păstrat pentru urgențele non-covid. „Primul gest pe care am vrut să-l fac era demisia”

Gabriela Bratu este asistent ATI de șase ani, iar Anca Cupșan tocmai a împlinit 12 ani în această profesie. „În patru ore ni se aburesc ochelarii și nu-i putem scoate să-i ștergem. De multe ori suntem nevoite să găsim poziții care să ne permită să vedem. Au fost cazuri când veneau pacienții mai gravi, cu mască de oxigen și aici trebuiau intubați. Erau foarte multe comenzi care trebuie făcute rapid. Este foarte greu”, spune una dintre ele.

Îmi povestesc cât de greu a fost la început când numai ideea de a sta și de a face proceduri, știind că sunt pacienți infectați, era un stres ridicat. „În timp, am depășit pragul psihologic și am început să-i privim ca și pe ceilalți pacienți. Nu ne-am mai gândit la riscuri și la Covid-19, ci am început să ne gândim că asta este meseria noastră și asta trebuie să facem. Apoi am spus că asta va fi, dacă ne infectăm, ne infectăm și cu asta, basta. Altfel, nu am fi avut cum să mergem mai departe. Adevărul este că trebuie să ai o doză de nebunie în tine, altfel nu ai cum să lucrezi în terapie intensivă. Vezi foarte multă durere aici. Lucrăm de atâția ani și ne-au trecut atâtea cazuri prin fața ochilor. Prima dată eu am fost panicată, recunosc. După două săptămâni, primul gest pe care am vrut să-l fac era demisia. Apoi am stat și m-am gândit: dacă ne-am fi dat toți demisia, ce s-ar fi întâmplat? Sau dacă vine cineva de-al meu și până acum am putut să fac tot ce mi-a stat în putere pentru alții, dar dacă vine cineva de-al meu eu ce fac? Stau afară să ce?”, își amintește Gabriela Bratu. Ambele asistente se tem de relaxarea din 15 mai, pentru că „oamenii nu sunt responsabili”.

„Ei nu pot să vadă ce vedem noi. Eu i-aș aduce aici câteva zile ca voluntari să vedem dacă apoi mai vor să iasă din casă când nu au nevoie. Eu nu pot să cred că sunt încă atât de mulți care cred că asta este o conspirație sau o manipulare, că nu există Covid-19. Nici soțul și nici băiatul meu care trăiesc alături de mine și sunt familia mea nu percep acest virus așa cum îl percepem noi, cei de aici. Fraților, există Covid-19 și este un virus care poate fi foarte periculos și se răspândește foarte, foarte repede. De parcă n-ați văzut ce s-a întâmplat în Italia, de parcă n-ați văzut zecile de mii de morți”, mai spune Gabriela Bratu.

„Nimeni nu a știut foarte multe despre acest virus. Nici acum nu știm”

Cum au fost aceste două luni? Medicul Iris Mureșan vorbește despre nesiguranța de la început, care mai apoi s-a transformat în obișnuință. „Pregătirile s-au făcut pentru o situație cataclismică. N-a fost la acest nivel până acum, sperăm nici să nu ajungă vreodată, dar totuși nu am știut la ce să ne așteptăm. Foarte multă nesiguranță, foarte multă neliniște. Pe de altă parte, nu lucrăm cum suntem obișnuiți și nici nu lucrăm la capacitatea maximă. Nu vedem bine, nu simțim bine. Suntem permanent hipoxici (o scădere a cantității de oxigen din țesuturi – n.r.), permanent cu măștile pe gură, 12 ore și este foarte greu din punctul acesta de vedere. Sunt colegi cu copii mici, cu părinți vârstnici care de două luni locuiesc în altă parte. Nimeni nu a știut foarte multe despre acest virus. Nici acum nu știm. La ora aceasta ce știm este doar cum să-l abordăm. Dar noi trebuie să ne ocupăm de toate patologiile acestor pacienți, nu doar de patologia virală. Patologia aceasta virală este ceva în plus pe lângă ce lucram noi până acum. În condițiile pandemiei, numărul de cazuri de la urgență s-a redus foarte mult comparativ cu ce venea în mod normal aici, dar urgențe tot vin”.

Avertismentul medicului specialist: „de toți depinde”

Șefa secției Boli Infecțioase, medicul specialist Victoria Bîrluțiu, ne-a transmis un text despre ”întâlnirea” cu noul coronavirus. „Pot spune că este cu adevărat cea mai mare provocare pentru lumea medicală în egală măsură ca și pentru populație. Învățăm în fiecare zi, nu să trăim cu virusul, ci să reducem efectele acestuia asupra stării de sănătate a pacienților. Muncim cu toții, de la infirmiere la medici, cu convingerea că, fără efortul maxim al echipei, nu am putea să acordăm atenția cuvenită fiecărui pacient în parte, toți având nevoie de sprijin medical și spiritual trecând prin această boală. Ne manageriem la rândul nostru această perioadă de muncă și izolare față de familie, deja aflată în a șaptea săptămână, trăind cu satisfacțiile vindecărilor pacienților noștri. Este momentul în care sibienii trebuie să demonstreze maximă responsabilitate! Vreau să le spun că în ultima lună, ne-am confruntat cu mai mulți pacienți spitalizați prezenți în secție (undeva la o medie de 100 prezenți zi de zi) comparativ cu majoritatea spitalelor din țară. Dacă relaxarea va fi înțeleasă drept «revenirea la viața dinaintea pandemiei», după 1 iunie ne vom trezi într-o situație mult mai gravă. Sfatul meu și rugămintea mea se referă la menținerea regulilor de distanțare socială, de purtare obligatorie a măștii și încă de reținere a populației de la deplasări care nu sunt absolut necesare. Fac apel la populația peste 65 ani - că riscul pentru ei rămâne extrem de mare de a face forme grave de boală - de a rămâne acasă cât mai mult și la aparținătorii lor să îi ajute în perioada aceasta să rămână protejați, în siguranță, în căminul lor. Vindecarea este un proces extrem de lent, pentru toți pacienții, teama de boală este foarte mare, atât la cei cu forme ușoare cât și pentru cazurile critice. Procesul în sine de vindecare pentru formele ușoare este dominat de perioada lungă de spitalizare, de persistența virusului în secrețiile nazale uneori trei-patru săptămâni, în timp ce pentru cazurile grave este un război zi de zi cu efectele virusului în organism - fiecare zi în aceste cazuri este o victorie de cele mai multe ori a pacientului și a noastră asupra bolii. Pandemia lasă în urmă amprenta sa, de aceea revin asupra rugăminții de conștientizare a populației că de toți depinde să limităm cazurile și efectele generale asupra stării de sănătate”.

• În momentul de față, în Județul Sibiu sunt 451 de persoane confirmate pozitiv (dintre care 423 adulți și 28 copii). • Aproximativ 80 de cadre medicale sunt în continuare izolate de familie. • Dieta pacienților cu Covid -19 respectă toate principiile nutriționale. În general, se recomandă un regim bogat în lichide și proteine. În același timp dieta trebuie adaptată la celelalte afecțiuni de care suferă pacienții, așadar sunt mai multe variante de meniuri. Pacienții beneficiază de trei mese principale pe zi, plus două gustări (suplimente)”, explică Maria Pârlog, asistent dietetician în cadrul SCJU Sibiu și coordonator al cabinetului de dietetică sub îndrumarea medicului șef al Compartimentului Diabet Nutriție.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671