Decesul unui bărbat în vârstă de 86 de ani, din județul Sibiu, infectat cu noul coronavirus, a fost anunțat marți după amiaza de Grupul de Comunicare Strategică.
Bărbatul a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus în 12 mai și a murit o săptămână mai târziu, pe 19 mai. Potrivit sursei citate, bărbatul suferea și de alte boli - boală cardio-vasculară, fibrilație atrială, HTA gr.III, BPOC, boală Parkinson și boală renală chistică.
Decesul bărbatului din Sibiu este numărul 1128 în România și numărul 38 - în județul Sibiu.
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost efectuate un număr de 3772 de teste. În ceea ce privește numărul de persoane confirmate în urma testării SARS CoV-2, 459 de persoane sunt confirmate pozitiv (dintre care 431 adulți și 28 copii) și 1936 de persoane confirmate negativ. Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 269 de persoane.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1883
Ultimele comentarii
Acum 13 minute
Hermannstadt
Acum 16 minute
K.Samuel
Acum 16 minute
Hermannstadt
Acum 23 minute
Aurel Metrescu
Acum 44 minute
Zzz