Media infectărilor zilnice cu SARS CoV-2, în județ, în luna mai a scăzut la 6,39 de cazuri, de la 9,8 cazuri, câte au fost în luna aprilie. În total, în luna mai au fost diagnosticate în Sibiu 198 de cazuri Covid-19, în timp ce în luna aprilie, totalul a fost de 285.
Cifrele au scăzut și în ceea ce privește persoanele aflate în carantină și izolare. Dacă în luna aprilie, media zilnică a persoanelor aflate în carantină era de 356,87, în luna mai media a fost de 200. În cazul persoanelor aflate în izolare, media din aprilie a fost de 1.212, în timp ce în luna mai, media a fost de 929,9.
În cazul testelor, în luna aprilie s-au realizat 1.862 de teste zilnice. În luna mai, din data de 24 acestea nu au mai fost date publicității. Până la această dată, totalul era de 1768 de teste realizate. Media testelor realizate în luna aprilie era de 64,20 de teste zilnice, iar în luna mai, până la data în care s-au făcut publice numerele, media era de 80.35 de teste.
Statistica arată că numărul misiunilor ISU și ale serviciului de Ambulanță Sibiu a crescut în luna mai, față de luna aprilie. În luna care tocmai s-a încheiau au existat în total 4.072 de misiuni, iar în luna aprilie numărul total a fost de 3.627.
472 de cazuri de Covid-19 în Sibiu
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 505 de persoane, dintre care 472 adulți și 33 copii. Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 399 de persoane, iar 42 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. Ieri se aflau în izolare 1.859 de persoane, iar în carantină erau 28 de persoane.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 26 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 82 de solicitări.
În cursul zilei de ieri, polițiștii sibieni împreună cu efective ale poliției locale și ale jandarmeriei au desfășurat 44 de misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 1.276 de persoane și o societate comercială / PFA cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Au fost identificate trei persoane care nu au respectat măsura izolării. Cu această ocazie s-au aplicat 3 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.000 de lei, persoanele în cauză fiind conduse într-un centru de carantină din județul Sibiu.
Total infectări aprilie - 285
Total infectări mai – 198
Media izolare mai – 929,83
Media carantină mai – 200
Media izolare aprilie – 1212,74
Media carantină aprilie – 356,87
Total teste aprilie – 1862
Total teste mai (până în 22 mai) – 1768
Media testelor în aprilie – 64,20
Media testelor în mai – 80,36
Total misiuni 112 – 7.699 (3.627 aprilie, 4.072 mai)
Total apeluri COVID – 8.431(4.501 aprilie, 3.930 mai)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , statistica , cazuri , covid , coronavirus , teste
Vizualizari: 1379
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Sibianul vesel
Acum 5 ore
Unsibian
Acum 6 ore
PUTEREA
Acum 6 ore
La noi la sat reactionam, nu preintampinam
Acum 7 ore
Sibian