Joi,
11.09.2025
Parțial Noros
Acum
24°C

Nelu Tătaru: Starea de alertă ar putea fi prelungită după 15 iunie

Nelu Tătaru: Starea de alertă ar putea fi prelungită după 15 iunie

Starea de alertă ar putea fi prelungită după 15 iunie, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. El a spus că, pentru luarea unei decizii, se vor lua în calcul evoluția epidemiei, apariția unor noi focare și faptul că încă există transmitere comunitară a virusului.

Duminică a fost a treia zi la rând când s-a înregistrat un număr mare de noi cazuri. Au fost confirmate oficial 189 de îmbolnăviri, față de 187 în ziua precedentă, în condițiile în care au fost făcute cu 5.000 de teste mai puțin.

"Până în 15 iunie încă suntem în stare de alertă, iar evoluția din aceste zile va decide, la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prelungirea sau nu a stăriii de alertă. Dacă nu o să mai fie stare de alertă o să avem relaxare, deși mi-e greu să cred acest lucru. Ne trebuie o evaluare completă, iar 15 iunie nu cred că va fi data la care să nu mai prelungim starea de alertă, având în vedere și evoluția, focarele noi și faptul că încă avem o transmitere în comunitate", a declarat Nelu Tătaru, într-o intervenție la B1TV, citat de digi24.ro.

Totodată, ministrul Sănătății a precizat că transmiterea comunitară se va păstra și pe parcursul acestei veri.

"Din previziunile noastre, în toată perioada verii, vom mai avea o transmitere comunitară, virsul nu dispare deodată. (...) Odată cu încălzirea, putem spune că tot ce înseamnă aeroflora dispare un pic mai repede sau suprafețele nu mai fac acea transmitere pe care o făceau și până acum. Această transmitere pe suprafețe era una de 10-15%, restul era o transmitere prin aer", a mai spus ministrul.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus