Contractul de zece milioane de lei pentru reabilitarea secției de Neurologie a Spitalului Județean va fi reziliat în cursul zilei de vineri, anunță conducerea CJ Sibiu. Iar antreprenorului general, Construcții SA, îi vor fi respinse ofertele la viitoarele licitații județene timp de trei ani.
Rezilierea contractului semnat din august 2018, fără ca lucrările să înainteze într-un ritm satisfăcător, va fi făcută ”cu acordul părților”, speră reprezentanții Consiliului Județean Sibiu, care au stabilit pentru ziua de vineri demararea procedurilor specifice. O dată cu rezilierea, conducerea CJ Sibiu este decisă să emită și un ”certificat de neconformitate”, document în baza căruia firmei sibiene Construcții SA îi vor fi respinse eventualele oferte depuse la licitațiile județene care vor mai fi lansate în următorii trei ani. ”Ca variantă, avem încetarea de comun acord a acestui contract. Nu ne dorim procese care să ne ducă în prelungirea termenului de implementare a acestei lucrări. Ambele părți doresc asta. Însă vom fi nevoiți să emitem un certificat de neconformitate. Autoritățile contractante de oriunde din țară pot ține cont de aceste certificate, prin urmare există posibilitatea să fie respinși”, a anunțat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu. Potrivit ei, CJ Sibiu va ține cont de respectivul certificat de neconformitate la viitoarele achiziții.
La finele anului trecut, procentul valoric al contractului era de sub 3%.
Legi și muncitori
9,82 de milioane de lei, fără TVA, este valoarea contractului semnat în august 2018 între Consiliul Județean Sibiu și Construcții SA, pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare a celor peste 3.000 de mp pe care îi însumează clădirea Neurologiei, din cadrul Spitalului județean Sibiu.
Autoritățile amintesc că problemele în derularea șantierului au apărut o dată cu adoptarea ”celebrei” OPUG 114, prin care salariile minime din domeniul construcțiilor au fost majorate la minim 3.000 de lei. ”Din punctul meu de vedere, dânșii aveau posibilitatea încheierii unui act adițional pentru creșterea costurilor manoperei, dar fără a crește cheltuielile indirectele și profitul. Dar constructorul a solicitat de fiecare dată și creșterea cheltuielilor indirecte și a profitului”, spune Oana Popa, directoarea Direcției de Strategii și Proiecte din cadrul CJ Sibiu.
Potrivit ei, contractul s-a derulat greoi și din cauza unei mobilizări reduse de muncitori. ”În cadrul acestui contract, avem o «tonă» de corespondență, sunt foarte multe întâlniri care au avut la nivel de conducere, gândindu-ne că îi sensibilizăm. Din păcate nu a fost așa. Motivațiile invocate de constructori au fost mai mult sau mai puțin pertinente, din punctul nostru de vedere. Forța de muncă a fost oscilantă pe tot parcursul execuției lucrărilor. Au fost momente în care au fost trei oameni, în care au fost șapte oameni sau «momente de glorie» când au fost 20 de oameni. Un alt motiv (al derulării greoaie – n.r.) pe care îl bănuiesc a fost fluctuația de la conducerea firmei. La fiecare întâlnire au participat aproape de fiecare dată alte persoane. Care nu știau, probabil, ce s-a discutat la întâlnirile trecute”, mai spune Oana Popa.
O nouă licitație
După rezilierea contractului, autoritățile spun că vor actualiza situația și costurile lucrărilor rămase de executat, urmând să lanseze o nouă procedură de atribuire a lucrărilor. Proiectul reabilitării clădirii de pe str. Pompeiu Onofreiu este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: neurologie , constructii , reziliat
Vizualizari: 3959
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
ANDREI NICULAE
Acum 7 ore
Friki Riki
Acum 9 ore
Un cititor
Acum 11 ore
GPT - simplu și fără școală
Acum 11 ore
Ger