Compania aeriană Wizz Air a anunțat astăzi un discount de 30% pentru toate zborurile, indiferent de destinație.
Promoția e valabilă pentru toți clienții până la 23:59, ora Europei Centrale, pentru toate rutele, zborurile putând avea loc la orice dată. Rezervările se pot efectua pe wizzair.com sau prin aplicația de mobil.
Compania aeriană a anunțat recent o serie de măsuri de igienizare crescute pentru a asigura sănătatea și siguranța clienților și ale echipajului. Ca parte a acestor noi protocoale, pe tot parcursul zborului, atât echipajul cabinei, cât și pasagerii sunt obligați să poarte măști de protecție, echipajul de cabină fiind, de asemenea, obligat să poarte mănuși.
”Aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare performant cu o soluție antivirală iar, conform programului de curățare zilnic strict al WIZZ, toate aeronavele companiei sunt dezinfectate peste noapte cu aceeași soluție antivirală. Șervețele dezinfectante sunt înmânate fiecărui pasager la intrarea în aeronavă, revistele au fost scoase din aeronavă, iar în ce privește cumpărăturile de la bord, încurajăm pasagerii să efectueze plata prin mijloace fără contact”, au transmis reprezentanții companiei.
Wizz Air zboară de la Sibiu către Dortmund, Karlsruhe Baden Baden, Memmingen, Frankfurt-Hahn și Nurnberg.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , zboruri , Wizz Air , stiri sibiu
Vizualizari: 2089
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Valentino Versace
Acum 13 ore
Cartea ne face bine..
Acum 13 ore
Emil
Acum 14 ore
Adrian
Acum 14 ore
Newman