Șase amenzi au fost acordate, în ultimele două zile, în județul Sibiu, celor care nu respectă măsurile impuse în perioada de stare de alertă, în contextul combaterii răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.
Conform informațiilor transmise de Prefectura Sibiu, un sibian a fost amendat vineri, cu 2.500 de lei, prima mare amendă acordată pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în starea de alertă, în județul nostru.
De asemenea, în aceeași perioadă de timp, polițiștii locali au verificat 283 de persoane și au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție, de către pasageri, în mijlocul de transport, pe toată durata călătoriei.
Totodată, în cursul zilei de ieri, 27 iunie, polițiștii sibieni au mai aplicat 5 sancțiuni contraventionale în valore de 2.600 de lei, din care 2 pentru nerespectarea măsurii izolării, 2 pentru respectarea măsurilor de protecție individuală și una pentru nerespectarea legii 61, în contextul COVID, transmite Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Prefecturii.
Foto: arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: stare de alerta , amenda , coronavirus sibiu , sancțiuni , politia sibiu , coronavirus , prefectura , stiri sibiu
Vizualizari: 3408
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Diana
Acum 9 ore
Unde?
Acum 9 ore
Gelu
Acum 10 ore
Hermannstadt
Acum 12 ore
Marioara