Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
21°C

Accident frontal la Veștem. Cisterna a intrat pe contrasens

Accident frontal la Veștem. Cisterna a intrat pe contrasens

Un accident de circulație a avut loc joi dimineața, pe DN 1, în zona sensului giratoriu de la Veștem, o persoană fiind rănită.

Actualizare:

Polițiștii spun că de vină pentru producerea accidentului ar fi șoferul cisternei, care a intrat intenționat pe contrasens.

”Șoferul unei autocisterne, 33 de ani, din Brașov, circulând în coloană, nu a păstrat distanța de siguranță față de vehiculul din fața sa și, pentru a evita coliziunea cu acesta, a virat brusc la stânga, a pătruns pe contrasens și a lovit frontal un autoturism condus regulamentar din sens opus. Partea carosabila a fost degajata, se circula normal în ambele direcții”, a transmis IPJ Sibiu.

Știre inițială

Polițiștii din cadrul IPJ Sibiu, ajunși la fața locului, spun că evenimentul a avut loc după sensul giratoriu de la Veștem, spre Hula Bradului, fiind vorba despre o coliziune între o autocisternă cu un autoturism.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu intervine cu un echipaj SMURD la ora transmiterii acestei știri.

”În momentul de față se acordă îngrijiri medicale unui bărbat, conștient”, spun reprezentanții ISU Sibiu. Bărbatul a refuzat transportul la spital.

Traficul în zonă se desfășoară alternativ.

Sursa foto: Info trafic jud. Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1817

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus