Zece cadre medicale sunt internate în spital, după ce au fost confirmate cu infecție cu noul coronavirus. Pe listă se află și un angajat al Spitalului Județean Sibiu care s-a reinfectat.
Conform ultimelor date oferite de Direcția de Sănătate Publică Sibiu, în prezent, un număr de 10 persoane sunt confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, din rândul personalului din sistemul de sănătate, după cum urmează: șase din cadrul SCJU Sibiu, două din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu și două din cadrul Cabinet de Medicină a Familiei.
În cadrul Spitalului Județean există o persoană angajată care a fost reinfectată, transmite Prefectura. În prezent este internată, fiind monitorizată și sub tratament specific.
La Sibiu sunt cel puțin două tulpini de COVID
Până în acest moment au fost înregistrate șase cazuri de persoane care s-au reinfectat cu noul coronavirus. Potrivit șefului Secției Boli Infecțioase de la Spitalul Județean, Victoria Bîrluțiu, în Sibiu sunt în circulație cel puțin două tulpini de SARS CoV-2.
”Persoanele respective s-au reinternat după o perioadă lungă față de prima spitalizare, între două și trei săptămâni. Fiecare persoană a fost testată de două ori negativ la prima internare și externați apoi cu certitudinea că sunt vindecați”, a precizat doctorul, excluzând varianta în care pacienții ar fi primit două teste fals negative la finalul terapiei.
Citește mai multe aici: Dr. Victoria Bărluțiu: ”Sunt în circulație cel puțin două variante diferite de SARS CoV-2”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2677
Ultimele comentarii
Acum 4 minute
Ce naiba ne mai ascundem dupa deget ??
Acum 28 minute
Telemeaua Airways
Acum 48 minute
Pol-Pot
Acum 49 minute
Emil
Acum 52 minute
Ion Iliescu (RIP)