La 13 iulie 1921, Regele Ferdinand I al României a aprobat, prin decret regal, Legea pentru organizarea Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili în România.
Astfel, la 99 de ani de la înființarea organismului profesional care reprezintă și gestionează profesia contabilă în țara noastră, filiala CECCAR Sibiu a organizat a XVI ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român, de această dată în sistem on-line.
La eveniment au luat parte, alături de profesioniștii contabili, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai instituțiilor publice, precum și ai mediului politic.
Evenimentul a avut drept temă de dezbateri ”Contabilul, pregătit pentru viitor”.
După o perioadă agitată, în care întreaga societate a trebuit să se adapteze la noua realitate, atât profesioniștii contabili, cât și mediul de afaceri fac eforturi pentru a reveni la normalitate. În condițiile actuale, este evident că societățile de expertiză contabilă și cele de contabilitate, dar și experții contabili care își desfășoară activitatea independent, ca liber – profesioniști, depun eforturi susținute pentru adaptarea la numeroasele modificări legislative și la provocările pe care le-a adus cu sine pandemia (nevoia de adaptare a afacerilor, restructurarea activităților, șomajul tehnic, etc), dar și pentru identificarea soluțiilor de refacere rapidă a companiilor.
Evenimentul a culminat cu premierea membrilor aflați în topul local, distincțiile fiind acordate pentru fiecare categoria profesională în parte, pentru întreaga activitate desfășurată în anul 2019.
La mulți ani tuturor profesioniștilor contabili!
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: ziua contabilului , Sibiu , CECCAR
Vizualizari: 1416
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Mița
Acum 2 ore
Cristian Sibian
Acum 2 ore
T.
Acum 2 ore
Circu Lati
Acum 2 ore
John Doe